Politica

După ce PNL a formulat plângere, Poliţia Mangalia i-a deschis un nou dosar lui Mohammad Murad, pentru inducerea în eroare a alegătorilor

  • Potrivit PNL, ieri au fost distribuite persoanelor vârstnice din zona Neptun Olimp pliante ce imită vechile carnete de economii C.E.C, pe care sunt inscripţionate valoarea de 10.000 de lei şi numele candidatului Mohammad Murad, sugerându-se că dacă acesta va ajunge primar, “seniorii” oraşului vor primi câte 10.000 de lei

 

Poliţia Mangalia i-a deschis un nou dosar penal lui Mohammad Murad, candidat independent la funcţia de primar, sprijinit de PSD, pentru coruperea şi inducerea în eroare a alegătorilor, după ce organizaţia locală a PNL a formulat plângere în acest sens atât către biroul electoral, cât şi la poliţie, a declarat, pentru AGERPRES, Dana Constantinescu, secretar general al formaţiunii liberale.

Potrivit sursei citate, Organizaţia municipală Mangalia a PNL a sesizat faptul că luni, 21 septembrie, au fost distribuite persoanelor vârstnice din zona Neptun Olimp pliante ce imită prin culoare şi formă vechile carnete de economii C.E.C, pe care sunt inscripţionate valoarea de 10.000 de lei şi numele candidatului Mohammad Murad, sugerându-se că dacă acesta va ajunge primar, “seniorii” oraşului, aşa cum sunt numiţi pe materialele electorale respective, vor primi câte 10.000 de lei.

“Pe data de 21.09.2020 au fost distribuite persoanelor vârstnice din zona Neptun si Olimp carnete care imită carnetele de economii C.E.C. Pe aceste carnete este trecută valoarea de 10.000 lei şi numele candidatului Mohammad Murad, aceste materiale fiind oferite cu scopul de a determina alegătorii să îl voteze în ideea obţinerii sumei de bani menţionată pe carnetul respectiv”, se arată în plângerile depuse la Biroul electoral de circumscripţie şi la Poliţia Mangalia.

PNL Mangalia cere sancţionarea lui Mohammad Murad pentru mituirea şi inducerea în eroare a alegătorilor, conform Codului penal.

La sfârşitul lunii august, IPJ Constanţa a anunţat declanşarea unei anchete penale, în baza unei sesizări din oficiu, după ce la un post local de televiziune a apărut o ştire în care Mohammad Murad a fost filmat în timp ce împărţea pachete inscripţionate cu numele său şi sloganul electoral.

În ştirea transmisă de un post de televiziune din Constanţa se observă cum Mohammad Murad împarte unor cetăţeni pachete cu sloganul “Alături de oameni” şi numele său, el înregistrându-şi de altfel candidatura la funcţia de primar al Mangaliei, ca independent, după ce anterior îşi declarase dorinţa de a candida pentru Primăria Constanţa.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

3 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

3 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

4 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

4 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

4 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More