Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzJuan Guaido
Opozantul venezuelean Juan Guaido, care acuză Columbia că l-a expulzat după intrarea sa “ilegală” în ţară înaintea unei conferinţe internaţionale privind Venezuela, a sosit marţi în Statele Unite, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Din păcate, astăzi trebuie să spun că persecuţia (politică) a fost simţită şi în Columbia”, a declarat Juan Guaido mai multor media locale la sosirea la Miami, în Florida (sud-estul ţării).
Această figură a opoziţiei din Venezuela, având oficial interdicţia de a părăsi teritoriul venezuelean şi care nu a fost invitat la conferinţă, denunţase cu câteva ore mai devreme expulzarea sa forţată din Columbia.
“Mă obligă să părăsesc Columbia”, a spus Juan Guaido într-un videoclip postat pe Twitter şi filmat în avionul care îl ducea în Statele Unite.
Vizat de mai multe proceduri judiciare din Venezuela, dintre care una pentru “trădare”, Juan Guaido a precizat că a trecut frontiera “pe jos” şi a ajuns la Bogota după “60 de ore pe drum”.
Preşedintele columbian, Gustavo Petro, care a operat o apropiere de Caracas prin restabilirea relaţiilor diplomatice, a negat, însă, că l-a expulzat pe opozantul venezuelean.
Juan “Guaido obţinuse un acord pentru a călători în Statele Unite prin Columbia. I-am permis din motive umanitare, în pofida intrării ilegale în ţară”, a scris Gustavo Petro pe Twitter.
Washingtonul a părut să coroboreze marţi această versiune a evenimentelor.
“Diplomaţi americani au lucrat îndeaproape cu guvernul columbian pentru a-i ajuta ca el să ajungă teafăr în Statele Unite”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Vedant Patel.
“Mulţumim guvernului columbian pentru sprijinul acordat venezuelenilor care îşi părăsesc ţara din cauza persecuţiei şi a crizei umanitare din Venezuela”, a mai spus el.
La iniţiativa Columbiei, reprezentanţii a aproximativ douăzeci de ţări s-au întâlnit marţi la Bogota pentru a încerca să relanseze dialogul în Venezuela dintre guvernul chavist al lui Nicolas Maduro şi opoziţia sa, fără ca vreunul dintre ei să fie invitat.
Juan Guaido a fost considerat de Statele Unite preşedintele de facto al ţării sale la începutul lui 2019, după realegerea contestată din mai 2018 a preşedintelui Maduro. La sfârşitul lui 2022, opoziţia venezueleană divizată a pus capăt “guvernului interimar” condus de Juan Guaido.
Candidat la primarele opoziţiei venezuelene prevăzute pe 22 noiembrie în vederea alegerilor prezidenţiale din 2024 din Venezuela, Juan Guaido şi-a propus să continue un turneu în alte ţări.
Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…
Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
This website uses cookies.
Read More