International

După criticile lui Bolsonaro, Washingtonul laudă sistemul electoral brazilian

Alegerile braziliene “servesc drept model în lume”, a afirmat marţi ambasada Statelor Unite în Brazilia, la scurt timp după declaraţiile preşedintelui Jair Bolsonaro care a pus încă o dată la îndoială sistemul electoral brazilian, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Alegerile din Brazilia, testate de-a lungul timpului de sistemul electoral şi de instituţiile democratice, servesc drept model pentru naţiunile din emisfera noastră şi din întreaga lume”, a spus ambasada Statelor Unite într-o nota publicată de serviciul său de presă.

Luni, într-un discurs de aproape o oră în faţa a zeci de ambasadori, şeful statului brazilian a spus ca doreşte să “corecteze defecţiunile” sistemului electoral cu trei luni înainte de alegerile prezidenţiale, atacând încă o dată sistemul de vot electronic.

De luni de zile, preşedintele de extremă dreaptă a instilat ideea că scrutinul ar putea fi fraudulos din cauza votului electronic, fără a oferi nici cea mai mică dovadă într-o ţară în care aceasta formulă şi-a demonstrat fiabilitatea încă din 1996.

“Statele Unite au încredere în forţa instituţiilor democratice ale Braziliei. Ţara are un bilanţ solid în materie de alegeri libere şi corecte, cu o transparenţă şi niveluri ridicate de participare”, a subliniat ambasada americană.

Declaraţiile lui Jair Bolsonaro au stârnit luni o reacţie puternică din partea preşedintelui Tribunalului Electoral Superior (TSE), Edson Fachin, pentru care “este timpul să spunem stop dezinformării. De asemenea, este timpul să spunem nu populismului autoritar, care ameninţă realizările Constituţiei din 1988”.

Potrivit sondajelor, Jair Bolsonaro este învins detaşat în octombrie de fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva. Pentru unii analişti, criticile sale la adresa sistemului electoral sunt menite să pregătească terenul pentru o contestare a rezultatului urnelor şi eventual tulburări politice grave.

Articole recente

Lavrov: Discuţiile despre garanţiile de securitate pentru Ucraina fără Rusia nu duc nicăieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…

o oră ago

DNSC: Fraudă de tip ”investiții rapide” în care este folosită imaginea președintelui României, circulă în prezent pe internet

O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…

o oră ago

Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine; avem nevoie de reguli clare şi echilibrate

România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…

o oră ago

Garanția de portofoliu pentru IMM-uri a BID: solicitări de peste 15 miliarde lei, dublu față de bugetul disponibil pentru următorii 3 ani (BID)

Apelul lansat instituțiilor de credit de către Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) pentru „Garanția…

o oră ago

Vista Bank introduce, în premieră naţională, sistemul de plăţi instant RoPay Contactless între persoane fizice

Vista Bank a lansat, în premieră naţională, plăţile instant RoPay Contactless între persoane fizice, un…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More