Energie

E-Distribuție Banat a investit peste 12 milioane de lei pentru modernizarea stației de transformare Orăștie Zăvoi

E-Distribuţie Banat, operator de distribuție a energiei electrice parte a grupului Enel, a investit peste 12 milioane de lei pentru modernizarea integrală a stației Orăștie, județul Hunedoara, prin înlocuirea transformatoarelor, echipamentelor de înaltă și de medie tensiune. Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a rețelei electrice din Orăștie, care a presupus și înlocuirea liniilor electrice subterane de medie tensiune, a posturilor de transformare și a cutiilor de distribuție, potrivit unui comunicat.

Stația este echipată cu două transformatoare cu o capacitate totală instalată de 32 Mega Volt Amperi (câte 16 MVA fiecare) și asigură alimentarea cu energie electrică a peste 14.000 de clienți casnici și industriali.

Proiectul de retehnologizare a presupus modernizarea integrală a stației prin înlocuirea echipamentelor primare de înaltă și medie tensiune, a transformatoarelor de putere și a dulapurilor de protecții. Totodată, a fost modernizată clădirea unde se află amplasate celulele de medie tensiune și camera de comandă, iar construcțiile civile exterioare au fost consolidate.

Stația Orăștie este integrată în sistemul de telecontrol, ce permite E-Distribuție Banat să efectueze manevre rapid, de la distanță, în cazul în care în rețea se înregistrează avarii, pentru a realimenta clienții afectați în timp mai scurt decât prin deplasarea unei echipe. Totodată, proiectul dispune de un sistem complet modernizat de telegestiune pentru siguranța și protecția echipamentelor, ce include componente de videosupraveghere, antiefracție, antiincendiu și pentru controlul accesului.

Continuăm investițiile spre o tranziție energetică sustenabilă și venim în sprijinul clienților noștri cu rețele de distribuție a energiei electrice moderne, participative, la standarde europene. Proiectul de retehnologizare a stației Orăștie crește siguranţa în exploatarea reţelei de distribuţie şi în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, reducând costurile de mentenanță și protejând mediul prin utilizarea de echipamente moderne, la standarde înalte de performanță. Planul de investiții al companiei prevede inclusiv modernizarea celei de-a doua stații de transformare care alimentează zona Orăștie, în beneficiul a peste 3.000 de clienți”, a declarat Monica Hodor, director general al companiilor E-Distribuție.

O parte  importantă din echipamentele utilizate în cadrul proiectului, precum întreruptoarele și separatoarele de înaltă, transformatoarele de măsurare de tensiune și de curent 110kV, descărcătoare 110 kV cu rezistență variabilă, sunt fabricate în România.

Pentru acest an, E-Distribuție Banat are planificate investiții de aproape 220 de milioane de lei în modernizarea și digitalizarea rețelelor electrice. Din valoarea totală, 25 milioane de lei sunt planificate pentru lucrări de modernizare linii și stații de transformare de înaltă tensiune, 38 milioane de lei pentru lucrări de modernizare și construcție de linii de medie tensiune și posturi de transformare iar 23 milioane de lei pentru liniile de joasă tensiune. Totodată, E-Distribuție Banat are în plan înlocuirea de linii electrice și continuarea implementării sistemelor de Telecontrol. Compania va instala contoare inteligente pentru aproximativ 56.700 de clienți din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

În total, companiile E-Distribuție din România investesc anul acesta aproximativ 880 milioane de lei, echivalentul a 182 milioane de euro, în modernizarea, digitalizarea și extinderea rețelei electrice din București și din cele zece județe din țară în care își desfășoară activitatea.

Articole recente

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

o oră ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

o oră ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

o oră ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

o oră ago

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

o oră ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More