Categories: Energie

E.ON Energie România a predat la cheie, anul trecut, 34 de centrale electrice fotovoltaice în valoare de 10 milioane euro

Compania E.ON Energie România a finalizat şi predat la cheie, anul trecut, 34 de centrale electrice fotovoltaice pentru tot atâtea companii partenere care activează în diverse ramuri industriale, valoarea totală a proiectelor ridicându-se la aproape 10 milioane de euro, potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES.

“Construcţia centralelor fotovoltaice a presupus instalarea în locaţiile partenerilor, situate în 16 judeţe, a 24.728 de module fotovoltaice pe o suprafaţă de 59.347 metri pătraţi, echivalentul a circa 8 terenuri de fotbal. Cu o capacitate instalată însumată de 11,5 MWp, centralele fotovoltaice produc circa 14 GWh de energie electrică regenerabilă anual, cantitate care ar fi suficientă pentru a alimenta circa 11.600 de locuinţe. Centralele PV asigură companiilor partenere un anumit grad de independenţă energetică şi contribuie la protejarea mediului înconjurător prin reducerea emisiilor de CO2 cu peste 3.200 tone pe an”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, pentru Agricola International, din judeţul Bacău, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria cărnii, cele patru centrale electrice fotovoltaice construite au o putere totală instalată de 1,998 MWp şi produc anual 2,288 GWh de energie regenerabilă, salvând, totodată, circa 718 tone de emisii de CO2, precizează sursa citată.

“Pentru Continental Automotive România, din judeţul Timiş, E.ON a pus în funcţiune un sistem fotovoltaic cu o putere instalată de 655 kWp, format din 1.440 de panouri, care va asigura, anual, circa 715 MWh de energie electrică regenerabilă şi o reducere a emisiilor de CO2 cu circa 152 de tone în fiecare an. Şi pentru Agrosel, companie din judeţul Cluj care activează în sectorului legumicol, E.ON a construit trei centrale fotovoltaice cu putere instalată însumată de 1.146 kWp care generează împreună 1,433 GWh de energie solară pe an, acoperind 45% din necesarul de energie al firmei”, se mai arată în comunicat.

În prezent, compania are în desfăşurare alte 18 proiecte similare şi oferă soluţii la cheie, proiectate să corespundă nevoilor şi profilului de consum al clienţilor.

“Pe segmentul non-rezidenţial, portofoliul de proiecte de generare fotovoltaică al E.ON Energie România cuprinde peste 392 de proiecte finalizate, în valoare totală de 74 milioane de euro. Producţia totală de energie fotovoltaică este de peste 104 GWh pe an, iar emisiile de CO2 sunt reduse cu aproximativ 23.000 de tone în fiecare an”, susţin reprezentanţii companiei.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,5 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit peste 2,4 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3,8 miliarde de euro.

Articole recente

Zelenski îi cere lui Trump să forțeze Rusia să accepte un acord de pace cu Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut luni lui Donald Trump să impună Rusiei pacea "cu…

40 de minute ago

Sorin Grindeanu spune că nu a pierdut un ceas de 90.000 de euro: Am acelaşi ceas de vreo patru ani, cinci ani de zile. Am dat pe el în jur de două mii de euro

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că are acelaşi ceas de vreo…

49 de minute ago

Profitul net consolidat al Transgaz a fost de 518,96 milioane lei, în semestrul I, de 2,82 ori mai mare; acțiunile Transgaz, performerul indicelui BET

Profitul net realizat de Transgaz (TGN), în semestrul I 2025, conform situațiilor financiare consolidate, a…

56 de minute ago

Trump, mesaj înainte de întâlnirea cu Zelenski şi liderii europeni: „Ştiu exact ce fac. Am rezolvat şase războaie în şase luni. Voi reuşi – întotdeauna reuşesc!”

Donald Trump şi-a lăudat luni realizările în domeniul păcii înaintea negocierilor cu Ucraina, programate mai…

2 ore ago

Rețeaua de clinici stomatologice DR. ARDELEANU deschide o nouă clinică în Târgoviște

7 cabinete moderne pentru adulți, radiologie proprie și dotări premium Rețeaua de clinici stomatologice DR.…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More