Energie

E.S. Uffe A. Balslev, Ambasador: Danemarca este gata să colaboreze cu România și alte țări, pentru promovarea practicilor de construire a unor clădiri sustenabile

Danemarca este gata să colaboreze cu România și alte țări, pentru promovarea practicilor de construire a unor clădiri sustenabile, a spus E.S. Uffe A. Balslev, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Danemarcei în România, la Conferinţa Standarde nZEB Revizuirea EPBD şi noi perspective asupra eficienţei energetice în sectorul clădirilor.

În contextul în care ne confruntăm cu provocările globale ale schimbărilor climatice,  clădirile sunt responsabile pentru 40% din consumul de energie din Uniunea Europeană, potrivit ambasadorului, care a spus că, totuși, această situație prezintă și oportunități.

Domnia sa a spus: “Raportul cost beneficii în ceea ce privește eficiența energetică este favorabil construcțiilor noi.

Danemarca s-a remarcat ca având unul dintre cele mai stricte coduri de construire din lume, ceea ce a contribuit la o scădere substanțială a consumului de energie în clădiri.

Totuși, la rata de construire din Danemarca, unde clădirile noi reprezintă anual 1-2% din stocul total, este imperativ necesar să recunoștem potențialul eficietizării energetice a clădirilor existente.

Considerăm că îmbunătățirea permanentă a codului de construire în Danemarca reprezintă un model. Danemarca își revizuiește regulile de construire la fiecare cinci ani, aliniindu-le cu avansul tehnologic din industrie. Au loc consultări consistente cu părțile relevante, în special industria construcțiilor, ceea ce asigură că schimbările sunt nu numai ambițioase, ci și realiste. Această abordare proactivă încurajează invovațiile, dar asigură totodată faptul că actualele clădiri devin mai eficiente energetic prin proiecte de renovare.”

Danemarca a fost pionier în aplicarea standardelor nZEB, subliniind importanța codurilor stricte de construire, devotament pentru sustenabilitate, design inovativ, a mai subliniat ambasadorul: “Prin reglementări riguroase și suvenții, Danemarca a creat o cultură a construcțiilor sustenabile, unde eficiența energetică nu e doar un deziderat, ci un aspect fundamental al designului și operării clădirilor.

Implementarea proiectelor este foarte importanta. Astfel că recunoaștem implicarea părților interesate, în propagarea practicilor clădirilor sustenabile.”

 

Privind spre viitor, cooperarea și împărtășirea informațiilor sunt baza, a mai spus domnia sa: “Danemarca este gata să-și împărtășească expertiza și să colaboreze cu România și alte țări, pentru promovarea practicilor de construire a unor clădiri sustenabile. Colaborând, putem face diferența în lupta cu schimbările climatice”.

Conferința “Standarde nZEB: revizuirea EPBD și noi perspective asupra eficienței energetice în sectorul clădirilor” – ediția a VI-a, a fost organizată de Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic, în colaborare cu Comisia pentru Industrii și Servicii şi Comisia pentru  Politică Externă și Subcomisia Dezvoltare Durabilă a Camerei Deputaților. Evenimentul s-a desfășurat la inițiativa și sub coordonarea doamnei  Oana-Marciana Özmen, Secretar al Comisiei pentru Industrii și Servicii.

VEZI VIDEO

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

3 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

3 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

3 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

3 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More