Afaceri

Early Game Ventures investește în tehnologia de gestionare a infrastructurilor în cloud dezvoltată de Bunnyshell

Early Game Ventures (earlygame.vc) anunță o rundă de finanțare în valoare de 750.000 Euro în Bunnyshell, startup românesc ce dezvoltă tehnologii pentru managementul infrastructurii în cloud. La investiție a participat şi un business angel român, iar asistența juridică a tranzacției a fost asigurată de casa de avocatură DLA Piper Dinu. Startup-ul a fost reprezentat de Boanță, Gîdei şi Asociații S.C.A.

În ziua de astăzi, nu există aplicație sau sistem software care să nu funcționeze în cloud. Dezvoltarea aplicațiilor se face tot mai rapid, folosind componente, unelte, API-uri, SDK-uri şi alte resurse uşor de integrat şi usor de folosit inclusiv de ingineri ne-specializați. Și totuși, atunci când vine vorba despre instalarea aplicațiilor pe o infrastructură în cloud, lucrurile se complică. Este nevoie de un administrator de sistem care să aleagă cea mai bună soluție sau cea mai bună arhitectură şi să facă setările şi instalările. Aici intervine Bunnyshell, astfel încât, cu doar două-trei click-uri, oricine să poată instala şi lansa aplicații în cloud”, declară Alin Dobra, CEO Bunnyshell.

Bunnyshell funcționează deja pe marile platforme de infrastructură, Google Cloud, Amazon Web Services, Microsoft Azure şi are parteneriate cu alte companii din domeniu precum Digital Ocean sau Cloudflare. De asemenea, compania furnizează servicii către clienți corporate din România şi din afara țării.

Bunnyshell vrea să schimbe lumea făcând cloud-ul accesibil. Instalarea şi lansarea de servere, monitorizarea şi scalarea acestora, precum şi securitatea în cloud, toate le poți rezolva în câteva minute. Automatizările dezvoltate de Bunnyshell democratizează accesul la infrastructura în cloud – acestea sunt câteva dintre argumentele care ne-au făcut să investim în echipa Bunnyshell”, declară Dan Călugareanu, Partner al Early Game Ventures. De altfel, această investiție este în perfectă concordanță cu „Infrastructura pentru inovație”, teza de investiţii a Early Game Ventures. 

Early Game Ventures este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat  cu prioritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanțat  prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, POR, POC, PNDR.

Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investițiile menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată privind Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

5 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

5 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

7 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

7 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

7 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More