Categories: Fără categorie

EAU: Incendiul din principalul port al Dubaiului este sub control

Un incendiu izbucnit pe o navă cargo în principalul port din Dubai în urma unei explozii a fost controlat şi nu au fost raportate victime, a anunţat joi Departamentul de comunicare al emiratului din Golful Persic, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cel puţin trei persoane care locuiau în apropierea locului în care s-a produs explozia, a cărei cauză rămâne necunoscută, au raportat că ferestrele şi uşile caselor au fost zguduite de explozie.

“Un incendiu cauzat de explozia din interiorul unui container la bordul unei navei din portul Jebel Ali a fost controlat, nu au fost raportate victime”, a scris pe Twitter Departamentul de comunicare din Dubai.

Într-o înregistrare video ce însoţeşte postarea pe Twitter se pot vedea pompieri acţionând pe o navă mare, plină de containere, din care se ridică nori groşi de fum alb. Un elicopter a fost, de asemenea, trimis la faţa locului, unde securitate a fost întărită şi accesul interzis.

Autorităţile portului Jebel Ali au asigurat că iau “toate măsurile necesare pentru ca deplasarea normală a navelor în port să continue fără nicio perturbare”, conform sursei citate.

Jebel Ali este sediul gigantului emiratez DP World, unul din principalii operatori portuari din lume, ce operează 49 de terminale pe întreg mapamondul.

Marele port din sudul Dubaiului poate găzdui portavioane şi a fost cel mai activ port de escală al marinei americane în afara Statelor Unite în 2017, potrivit Departamentului de cercetare al Congresului american.

Astfel de evenimente sunt rare în acest oraşul-stat ultra-sigur, unul din cele şapte principate care alcătuiesc Emiratele Arabe Unite.

Portul Jebel Ali a gestionat un volum de 14.1 de milioane de TEU (echivalentul a douăzeci de picioare) în 2019, o scădere cu 5.6%, dar care îl plasează în continuare printre primele zece porturi din lume.

Aproximativ 8.000 de companii au sediul în zona liberă Jebel Ali (JAFZA), care anul trecut a contribuit cu 23% la PIB-ul Dubaiului.

Aceasta este cea mai mare zonă comercială din Orientul Mijlociu.

În decursul a 50 de ani, emiratul s-a transformat dintr-un orăşel portuar într-un centru regional pentru transport, comerţ, turism şi chiar servicii financiare.

Din cei aproximativ 3.3 milioane de locuitori care locuiesc în Dubai, peste 90% sunt străini.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More