Asigurari

Eazy Asigurări estimează că ar putea trece pe profit în 2026

Eazy Asigurări estimează că va încheia acest an cu 250.000 de poliţe, faţă de 87.000 la finalul anului 2024, iar în 2026 ar putea trece pe profit, conform declaraţiilor reprezentanţilor companiei.

“Noi am planificat un breakeven pentru anul 2026. Cu alte cuvinte, în 2026 să trecem pe profit. La 3 ani de zile de la debutul comercial să obţinem primul rezultat pozitiv în exerciţiu financiar. Acesta este targetul. Face parte din planul de afaceri. Aşa l-am trimis şi către ASF. Asta este ce am discutat cu acţionarii şi asta este promisiunea noastră internă faţă de companie”, a spus Dan Filip, director financiar al companiei, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Compania a încheiat anul 2024 cu 87.000 de poliţe, iar pentru acest an estimează că va ajunge la peste 250.000 de poliţe. În prezent, asigurătorul a depăşit borna de 100.000 de poliţie. Valoarea poliţelor subscrise în 2024 a fost de 66 milioane de lei, iar anul acesta ar putea ajunge la prime brute subscrise de 300 milioane de lei.

Eazy Asigurări este o companie înfiinţată în 2023, care a lansat asigurarea de răspundere civilă auto în iulie 2024.

Cristian Ionescu, CEO al Eazy Asigurări, a precizat că anul acesta compania intenţionează să lanseze asigurarea CASCO în 7 aprilie, asigurarea de locuinţe în trimestrul III şi asigurarea de călătorie în trimestrul IV.

Potrivit unui comunicat de presă, compania a beneficiat de extinderea acţionariatului prin intrarea Autonom International în capitalul social, cu o participaţie de 20%, tranzacţie încă supusă aprobării Autorităţii de Supraveghere Financiară. Autonom, parte din Grupul Autonom, se alătură astfel D Craig Holding, vehicul investiţional controlat de familia Dragic.

Eazy se poziţionează ca un jucător hybrid în industria asigurărilor, combinând abordarea unui asigurător tradiţional cu dinamismul unui insuretech. Compania deţine un centru tehnologic propriu, cu 15 specialişti IT, care implementează soluţii bazate pe cloud computing, microservicii, inteligenţă artificială şi arhitecturi scalabile, pentru a digitaliza complet procesele interne şi a oferi clienţilor o experienţă simplificată.

În plus, pentru clienţii CASCO, Eazy Asigurări introduce un consilier dedicat pentru daune, care va oferi asistenţă personalizată de la notificarea daunei, până la încheierea reparaţiei în service-urile partenere. Această abordare susţine o experienţă premium, orientată către confort, transparenţă şi suport constant în momentele critice.

Eazy Asigurări este o companie de asigurări românească, înregistrată şi reglementată de autorităţile din România şi face parte din portofoliul deţinut de vehiculul de investiţii D Craig Holding, fondat de familia Dragic.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

2 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

2 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More