Update articol:
15 luni de activitate pe piața din România

Eazy Asigurări raportează o depășire a obiectivului de prime brute subscrise cu peste 11,2 milioane de lei față de plan

Eazy Asigurări raportează o depășire a obiectivului de prime brute subscrise (GWP) cu peste 11,2 milioane de lei față de plan, un rezultat financiar mai bun cu 5 milioane de lei decât proiecțiile inițiale si o marjă de solvabilitate II la 6 luni de 168%, potrivit unui comunicat.

Aceste rezultate vin ca urmare a controlului operațional crescut și a eficienței proceselor, obținute în special prin internalizarea completă a activității de gestionare a daunelor.  În paralel, Eazy își consolidează baza financiară: valoarea capitalului este estimată la 160 milioane de lei până la finalul anului 2025, pregătind terenul pentru extinderea portofoliului și susținerea ritmului de creștere a companiei.

Compania este autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și este parte din portofoliul de investiții al D Craig Holding, fondat de familia Dragic.

Activitatea este desfășurată exclusiv în România, printr-o echipă locală de experți în asigurări și tehnologie, birou operațional și infrastructură tehnologică internă, se arată în comunicat

Cristian Ionescu, CEO Eazy Asigurări  „De la început ne-am propus să construim un model de asigurări sănătos, transparent și orientat către client. Rezultatele primului an confirmă că această abordare funcționează. Faptul că suntem o companie românească, care mizează pe tehnologie, ne oferă un avantaj clar: putem livra rapid și corect promisiunile făcute clienților și putem oferi soluții de asigurare adaptate diversității nevoilor lor.”

Una dintre cele mai importante realizări în acest prim an de activitate a fost internalizarea completă a procesului de constatare și lichidare a daunelor, implementată în luna iulie 2025, a mai transmis compania.

În perioada iulie 2024 – septembrie 2025, Eazy a gestionat peste 5.000 de dosare de daună, dintre care 81% au fost deja soluționate și plătite, cu o valoare totală a despăgubirilor de peste 32 milioane lei.  De la internalizarea completă, peste 1.360 de dosare au fost deschise în doar treidouă luni, iar mai mult de jumătate dintre acestea au fost soluționate în mai puțin de 10 zile de la constatare. Peste 95% dintre clienți au folosit canalul digital pentru notificarea daunelor, iar scorul mediu de satisfacție public pe Google este de 4.9 din 5.

Petițiile s-au menținut la un nivel excepțional de scăzut: doar 0,64% dintre dosarele gestionate au generat plângeri, dintre care majoritatea au fost clasificate drept neîntemeiate, în urma documentării interne.

Eazy continuă să investească în digitalizare cu obiectivul clar de a îmbunătăți experiența clienților și eficiența operațională, mai arată compania. Noul portal RCA, lansat în septembrie, oferă un proces de emitere mult mai intuitiv, rapid și adaptat comportamentului actual de consum.  Pentru a contribui la siguranța rutieră și la o mai bună informare a șoferilor, compania a lansat și RCA Reminder, un serviciu digital gratuit care trimite notificări automate (prin email sau SMS) înainte de expirarea poliței auto. Acest serviciu este disponibil tuturor șoferilor din România, indiferent de compania cu care au încheiat polița RCA.

La nivel de distribuție, Eazy a implementat o platformă de vânzări dedicată partenerilor, care permite emiterea rapidă a polițelor CASCO, prin interfață web sau integrare API. Această soluție sprijină autonomia partenerilor și optimizează timpii de lucru în rețeaua de distribuție, conform comunicatului.

Începând din luna noiembrie 2025, Eazy Casco Total va fi disponibil în platforma eazy SelfService. Clienții vor putea genera o ofertă și achiziționa polița de asigurare Casco complet online, printr-o experiență fluidă și intuitivă.  În primul trimestru al anului viitor, Eazy Asigurări va lansa soluții de asigurare pentru locuințe și călătorii, dezvoltate cu aceleași principii care definesc deja portofoliul actual: claritate, simplitate și utilitate reală.  Echipele de produs și tehnologie lucrează la configurarea acoperirilor, a scenariilor de utilizare și a fluxurilor online, pentru ca experiența clienților să fie complet digitală, fluidă și ușor de accesat.

BVB | Știri BVB

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (01/10/2025)

Finalizarea fuziunii prin absorbie dintre filialele TELETRANS si Formenerg

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (01/10/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGAO 05/06.11.2025 si convocare AGAE

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/10/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/10/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

TERAPLAST SA (TRP) (01/10/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014