International

Echipa AIEA nu reuşeşte să preia schimbul la centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, anunţă Rusia

Un înalt oficial rus a declarat joi agenţiei TASS că noua echipă de experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) nu a reuşit să preia schimbul la monitorizarea centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie.

Rusia acuză AIEA de întârziere. Mihail Ulianov, reprezentantul Rusiei la AIEA, a afirmat, conform informaţiilor preluate de Reuters de la TASS, că “rotaţia specialiştilor, planificată de o lună, a fost amânată excesiv”. Schimbul urma să aibă loc în 7 februarie, dar încă nu s-a efectuat, “deşi noi nu avem nicio vină”, a susţinut el, adăugând că “ne aşteptăm ca înlocuirea experţilor să urmeze foarte curând, în următoarele zile”.

Directorul AIEA, Rafael Grossi, a declarat luni că speră ca noua echipă să îşi preia atribuţiile săptămâna aceasta. El a menţionat că reprezentanţii agenţiei au raportat mai multe explozii în apropierea centralei, unde ultima linie de rezervă pentru alimentarea cu energie a fost întreruptă de câteva ori.

Observatorii AIEA sunt prezenţi la Zaporojie din septembrie anul trecut, iar alte echipe ale agenţiei de la Viena au fost trimise la celelalte trei centrale nucleare din Ucraina.

Centrala de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost ocupată de forţele militare ruse la începutul invaziei în Ucraina. Linia frontului este în continuare aproape, iar cele două părţi în conflict se acuză reciproc de bombardarea unităţii, unde se găsesc şase reactoare nucleare, potrivit Agerpres.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

32 de minute ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

39 de minute ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

48 de minute ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

51 de minute ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

54 de minute ago

This website uses cookies.

Read More