Echipa de robotică AICitizens, a Colegiului Național “Al. I. Cuza” din Focșani, este campioană mondială a competiției FIRST Tech Challenge – Houston 2024
Echipa de robotică AICitizens, a Colegiului Național “Al. I. Cuza” din Focșani, a cucerit titlul de campioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică First Tech Challenge, care a avut loc în Statele Unite ale Americii, la Houston.
Echipa de robotică „AI Citizens” care s-a deplasat la Campionatul Mondial din Houston: Irina Curcă, Elisa Elena Baciu, Petru Stoica, Raul Ștefan Bușilă, Marius Bogdan Hanu, Rami Stănilă, Cosmin Daniel Lupu, Călin Matei Sandu, Ștefania Găină, Rareș Costin Constantinescu, Bianca Maria Gorgan, Tudor Deian Bernovici, coordonați de profesorii Tiberiu Oprea și Mihaela Victoria Oprea.
Colegiul National AI Cuza a transmis: ” Vă reamintim că echipa de robotică a Colegiului Național “Al. I. Cuza” Focșani a câștigat în alianță cu The Clueless din San Diego, California si Texpand, Cape Town, Africa de Sud, titlul de Campioană mondială la competitia FIRST Tech Challenge desfășurată în Houston, SUA.
Multumim tuturor celor care au fost aproape de echipă prin susţinerea financiară, incurajările si gândurile bune transmise.
Victoria AICitizens este victoria întregii comunităti, care s-a mobilizat pentru a susține o echipă pasionată de tehnologie și inovatie și a ajutat astfel la împlinirea unui vis.
O îmbrățișare, căt toată bucuria pe care ne-au oferit-o, elevilor din echipă și mentorilor lor, Tiberiu Oprea si Mihaela Oprea.
Un mare bravo celor ce organizează competitia în România într-un mod extrem de profesionist, Natie Prin Educatie si tuturor celor ce o fac posibilă an de an.”
Înființarea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică în Energie (CRISCE) este încă pe circuitul actelor normative interministeriale, […]
Ministerul Energiei a luat act de intenția Lukoil de vânzare a activelor sale internaționale și a anunțat că va […]
Începe să tastezi ceea ce cauți deasupra și apoi apasă pe Enter pentru căutare. Esc pentru a anula.
Acest site utilizează cookie-uri pentru a asigura funcționarea corectă, pentru a personaliza conținutul și reclamele și pentru a analiza traficul. Prin continuarea navigării pe acest site, vă exprimați acordul privind utilizarea cookie-urilor, conform Politicii noastre privind cookie-urile.