Sanatate

Echipa OMS a ajuns la Wuhan pentru ancheta asupra pandemiei

Echipa de experţi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) însărcinată să ancheteze asupra originii coronavirusului a sosit joi în China, la Wuhan, un timp leagăn al pandemiei, potrivit imaginilor difuzate în direct la postul naţional de televiziune CGTN, scrie AFP.

Această vizită este extrem de sensibilă pentru Beijing, dornic să îndepărteze orice responsabilitate în pandemia care a făcut circa două milioane de morţi în întreaga lume.

Iniţial prevăzută să înceapă săptămâna trecută, ea a fost anulată în ultimul moment din lipsa vizelor necesare pentru echipă.

Experţii sunt supuşi imediat după sosire la o carantină de două săptămâni.

Misiunea OMS este alcătuită din zece oameni de ştiinţă (Danemarca, Marea Britanie, Olanda, Australia, Rusia, Vietnam, Germania, Statele Unite, Qatar şi Japonia) recunoscuţi în diferitele lor domenii de expertiză, potrivit Agerpres.

Articole recente

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

o oră ago

Zelenski îi răspunde lui Putin şi propune la rândul său Kievul ca posibil loc de întâlnire

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…

o oră ago

Peste jumătate dintre firmele din Bucureşti-Ilfov au înregistrat creşteri de minimum 21% ale facturilor la electricitate(patronat)

Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…

5 ore ago

71% din veniturile din jocurile de noroc din UE provin de pe piața neagră; Europa de Est s-a dovedit a fi cea mai vulnerabilă (Studiu al Yield Sec)

Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More