Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEchipele contractorilor companiei de distribuție Delgaz Grid au început, în luna august, lucrările de execuție în teren pentru implementarea proiectului, fiind montate deja circa 1.000 de contoare inteligente și 160 de tablouri electrice (firide), potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul investiției vor fi montate peste 10.000 de contoare, iar reţeaua de distribuţie de joasă tensiune aferentă va fi reabilitată prin înlocuirea a 8,8 km de cabluri şi a peste 1.800 de tablouri electrice (firide). În acelaşi timp, vor fi implementate infrastructura hardware şi aplicaţiile software necesare funcţionării sistemului de măsurare inteligent.
“În pofida contextului dificil cauzat de pandemia Covid-19, ne respectăm promisiunea făcută clienților noștri de a le oferi o servicii mai bune. Sunt convins că efortul nostru se va regăsi în îmbunătățirea calității serviciilor și a unui grad ridicat de continuitate a distribuției de energie electrică”, a declarat Csulak Ferenc, director general al Delgaz Grid.
Pentru realizarea anumitor operațiuni în condiții de siguranță sunt necesare și întreruperi în alimentarea cu energie, consumatorii fiind anunțați din timp, inclusiv prin afișaj la scările de bloc și la sediile Asociațiilor de Proprietari.
Suntem conștienți de disconfortul ce poate apărea pe parcursul derulării lucrărilor și luăm măsuri pentru limitarea numărului și a duratei întreruperilor la minimul posibil.
Le mulțumim clienților pentru înțelegerea de care au dat dovadă până acum și pentru sprijinul acordat în derularea lucrărilor și ne bazăm pe aceeași atitudine și în continuare.
Contorizarea inteligentă oferă o serie de beneficii și facilităţi, și anume:
În ultimii ani au fost instalate la consumatorii din Moldova, prin programe de investiţii succesive în valoare de aproximativ 130 de milioane de lei, circa 320.000 de contoare inteligente. Pentru perioada 2019-2028 ţinta companiei este montarea a aprox. 397.000 de contoare, valoarea investiţiilor fiind de circa 127,3 milioane de lei. Aceasta înseamnă că peste 700.000 de clienți, reprezentând 45% din totalul clienților racordați la rețeaua de electricitate a companiei, vor avea instalate contoare inteligente până la sfârșitul lui 2028.
Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…
Mircea Mihăilescu rămâne Președinte de onoare „Obiectivul nostru este creșterea sustenabilă, iar prioritatea este execuția…
Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…
Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…
Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…
aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…
This website uses cookies.
Read More