Uniunea Europeană a eşuat vineri în încercarea de a forma o majoritate suficientă care să permită aprobarea acordului comercial cu blocul latino-american şi ca preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să călătorească sâmbătă în Brazilia pentru a semna documentul împreună cu omologii săi din Mercosur.
Refuzului deja cunoscut al Franţei i s-a adăugat, săptămâna aceasta, cel al Italiei, care a cerut mai mult timp pentru a-şi convinge agricultorii. “Nu”-ul din partea Parisului şi Romei, împreună cu refuzul venit de la alte ţări mai mici, au fost suficiente pentru a forma o minoritate care a făcut imposibil votul prevăzut pentru vineri.
Amânarea va fi de câteva săptămâni, până la o dată, nestabilită, din ianuarie. O serie de lideri europeni au minimizat importanţa faptului că trebuie să se aştepte până după vacanţa de Crăciun, după mai bine de 26 de ani de negocieri cu Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, care au început atunci când UE era formată din numai 15 ţări.
Miniştrii de Externe din ţările Mercosur se reunesc vineri în oraşul brazilian Foz de Iguazu pentru a analiza decizia blocului comunitar, după ce doi miniştri, din Brazilia şi Paraguay, ţări ce deţin preşedinţia actuală şi viitoare a blocului, au avertizat că ar putea renunţa la continuarea negocierilor cu UE dacă nu ar fi semnat sâmbătă acordul.
“Sper ca partenerii noştri din America Latină să aibă răbdare”, a transmis preşedintele Comisiei de Comerţ Internaţional a Parlamentului European, social-democratul german Bernd Lange, care a calificat întârzierea drept “o oportunitate pierdută”, care “aduce multă incertitudine”.
Potrivit unor surse diplomatice, preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, ar fi acceptat scurta amânare, într-o conversaţie telefonică cu şefa Guvernului italian, Giorgia Meloni.
Satisfacţie în rândul ecologiştilor şi agricultorilor, decepţie a patronatelor
Directorul Asaja de la Bruxelles, Jose Maria Castilla, a declarat pentru EFE că întârzierea acordului Mercosur “este o măsură corectă”.
“Salutăm întârzierea, care a fost propulsată de ţări precum Franţa, Italia, Polonia şi Ungaria. Mai este mult de parcurs”, a spus Castilla, care a semnalat că acele clauze de salvgardare stabilite pentru agricultură în cadrul acestui acord “sunt pe drumul bun, dar momentan sunt insuficiente”.
“Experienţa ne-a arătat că sunt foarte complicat de aplicat”, a adăugat reprezentantul Asaja.
Biroul european al Greenpeace a cerut, la rândul său, ca liderii europeni să respingă “un acord toxic”, dăunător pentru mediul înconjurător şi plin de “contradicţii”, în favoarea unei relaţii “sustenabile şi echilibrate” cu ţările din Mercosur.
“După 25 de ani de negocieri secrete, un număr mare de grupuri ale societăţii civile globale au ridicat vocea în mod repetat, opunându-se şi încercând să informeze publicul în legătură cu impactul catastrofal al unui acord între UE şi Mercosur, (…) dăunător în special pentru Amazon”, au spus reprezentanţii organizaţiei.
Pe de altă parte, patronatul european BusinessEurope a cerut instituţiilor europene să stabilească deja o dată pentru semnare, deoarece “credibilitatea UE este în joc”.
“UE amână încă o dată un acord vital pentru interesele sale economice şi geopolitice”, a regretat directorul general al instituţiei, Markus J. Beyrer.
“Într-un context geo-economic tot mai marcat de incertitudini, este esenţial să diversificăm relaţiile comerciale şi să dăm noi oportunităţi companiilor europene, în special IMM-urilor”, a subliniat acesta.
Paşii următori
După vacanţa de Crăciun, ţările Uniunii Europene vor trebui să reîncerce să ajungă la o majoritate de cel puţin 15 ţări (55%), care să reprezinte circa 65% din populaţie, în care va fi esenţial “Da”-ul Italiei. O dată aprobat în Consiliul UE, Von der Leyen şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, se vor putea reuni cu liderii celor patru ţări din Mercosur pentru a semna acordul.
Totuşi, acordul mai are de depăşit câteva obstacole, precum unda verde definitivă pentru clauzele privind protejarea agricultorilor sau încercarea unui grup amplu de eurodeputaţi de a obliga justiţia europeană să se pronunţe asupra compatibilităţii acordului cu tratatele comunitare, care ar urma să se voteze la începutul lui 2026.
Marele examen final al acordului va fi votul pentru ratificarea sa în Parlamentul European, unde opoziţia grupurilor mai de stânga şi de dreapta a hemiciclului şi a unor delegaţii cheie ale grupurilor de centrişti ar putea face să deraieze peste un sfert de secol de negocieri.
***
Uniunea Europeană a amânat semnarea unui acord de liber schimb cu patru ţări din Mercosur până în ianuarie anul viitor. Acordul dintre UE şi Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay, care este în curs de elaborare de peste 25 de ani, urma să fie semnat sâmbătă la un summit în Brazilia, transmite vineri dpa.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că ţările Uniunii Europene au nevoie de “încă câteva săptămâni” şi că au amânat doar “uşor” semnarea acordului de asociere cu Mercosur până în ianuarie.
Un summit al UE de la Bruxelles nu a reuşit să convingă suficienţi lideri ai UE pentru a atinge majoritatea necesară semnării acordului, a cel puţin 15 dintre cele 27 de state ale UE, reprezentând 65% din populaţia blocului comunitar. Controversatul acord de liber schimb are scopul de a stimula comerţul între blocurile economice, dar este privit critic de unele ţări importante ale UE, inclusiv Franţa, Polonia şi Italia.
“Lucrăm la amânarea summitului Mercosur, ceea ce ne va oferi mai multe săptămâni pentru a încerca să oferim răspunsurile pe care le cer fermierii noştri şi garanţiile necesare pentru produsele noastre”, a declarat la primele ore ale zilei de vineri şefa guvernului italian Giorgia Meloni.
Sprijinul Guvernului de la Roma, care reprezintă aproape 60 de milioane de italieni, este necesar pentru a obţine sprijinul majoritar necesar.