Comunicate de presa

Economia chineză a înregistrat o creştere peste aşteptări în primul trimestru

Ridicarea restricţiilor sanitare impuse în contextul pandemiei de COVID a permis economiei chineze să înregistreze o creştere peste aşteptări în primul trimestru, în pofida unui mediu internaţional dificil, arată datele oficiale publicate marţi, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Produsul Intern Brut al Chinei a crescut cu 4,5% în ritm anual în primele trei luni, arată datele publicate de Biroul Naţional de Statistică, o creştere accelerată faţă de avansul de 2,9% înregistrat în trimestrul precedent şi peste estimările analiştilor care mizau pe un avans de 4%. De la un trimestru la altul, a doua economie mondială a înregistrat o creştere de 2,2%, după o stagnare în perioada octombrie-decembrie 2022.

Investitorii aşteptau cu nerăbdare datele privind evoluţia economiei chineze în primul trimestru al acestui an, având în vedere că este pentru prima dată după 2019 când un trimestru complet este evaluat fără impactul restricţiilor sanitare. Aceste măsuri draconice, care au inclus carantine obligatorii, închideri repetate, teste PCR şi restricţii cu privire la deplasare, au luat sfârşit în luna decembrie 2022.

“Per total, este vorba de un set de cifre decente cu privire la evoluţia economiei chineze în primul trimestru, care o menţine pe traiectoria necesară să îşi atingă ţinta de creştere de 5% pentru acest an”, spune Matt Simpson, analist la City Index.

În luna martie a acestui an, vânzările cu amănuntul, principalul indicator al consumului gospodăriilor, au crescut cu 10,6% în ritm anual, după ce au cunoscut patru luni de contracţie la finele lui 2022, după care au revenit pe creştere în lunile ianuarie şi februarie. La rândul său, producţia industrială a crescut cu 3,9% în luna martie, după un avans de 2,4% în ianuarie-februarie. Pe de altă parte, investiţiile fixe au încetinit în trimestrul ianuarie-martie 2023 până la o creştere de 5,1% în ritm anual, faţă de estimările care mizau pe un avans de 5,7%.

Analiştii intervievaţi de Reuters se aştepta ca ritmul de creştere a economiei chineze să accelereze în 2023 până la 5,4%, în condiţiile în care Guvernul de la Beijing şi-a fixat pentru acest an o ţintă de creştere economică modestă de aproximativ 5%. Aceasta după ce anul trecut PIB-ul Chinei a înregistrat un avans de doar 3%, cu mult sub obiectivul oficial de 5,5% şi totodată una din cele mai slabe performanţe înregistrate de economia chineză în ultimele patru decenii.

Articole recente

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

3 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

3 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

3 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

3 ore ago

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

3 ore ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More