International

Economia germană riscă al treilea an de contracţie din cauza tarifelor americane, susţin analiştii

Tarifele anunţate de SUA vor da o lovitură serioasă economiei Germaniei, amânând o revenire şi posibil aruncând cea mai mare economie a Europei în al treilea an de recesiune, susţin analiştii intervievaţi de Reuters, potrivit Agerpres.

Germania, cel mai mare partener comercial al SUA, a înregistrat în 2024 un surplus record al balanţei comerciale, în valoare de 70 de miliarde de euro, pe relaţia cu SUA. O naţiune orientată spre export, Germania va fi ţara europeană care va avea cel mai mult de pierdut în eventualitatea unui război comercial.

“Pe ansamblu, riscurile economice pentru 2025 sunt orientate spre al treilea an consecutiv de recesiune”, spune Marc Schattenberg, economist şef la Deutsche Bank Research.

Cel mai probabil, comerţul Germaniei va avea de suferit în trei modalităţi: va exporta mai puţin spre SUA, mai puţin spre China, şi ar putea simţi un impact de pe urma intensificării concurenţei, pe măsură ce este nevoie de noi pieţe care să preia produsele exportate anterior spre SUA, a declarat expertul Ifo, Lisandra Flach.

Ţara “se confruntă cu realitatea dură că lumea s-a schimbat”, a declarat şi Carsten Brzeski, analist la ING, care se aşteaptă şi el la o contracţie în 2025.

Germania este singura ţară G7 care nu a înregistrat o creştere a PIB-ului în ultimii doi ani, iar relansarea economiei a fost una din temele principale ale campaniei de dinaintea alegerilor din februarie.

După vot, conservatorii conduşi de viitorul cancelar, Friedrich Merz, şi social-democraţii, care negociază formarea unui guvern, au anunţat un fond în valoare de 500 de miliarde de euro pentru infrastructură şi modificări semnificative cu privire la regulile referitoare la împrumuturi, pentru a creşte cheltuielile cu apărarea şi relansarea creşterii economice.

“Aceste stimulente fiscale neaşteptat de mari, şi care vin la momentul oportun, pot ajuta la contracararea unei părţi din pagubele provocate de războiul comercial, însă riscurile la adresa prognozelor noastre sunt orientate spre o creştere mai mică”, precizează economistul şef de la Berenberg, Holger Schmieding.

Cu toate acestea, este puţin probabil ca stimulentele fiscale să impulsioneze economia pe termen scurt, efecte de amploare fiind aşteptate pentru 2026 şi 2027.

În următoarele luni, noul Guvern german are opţiuni limitate pentru a proteja industria de export şi economia, iar încrederea consumatorilor şi companiilor ar putea rămâne limitată.

Toţi economişti intervievaţi spun că războiul comercial a crescut nevoia de reforme structurale, iar subvenţiile ar putea să nu fie răspunsul.

“Germania are resursele pentru subvenţii dar nu cred că ar trebui să le utilizeze în acest scop”, a spus Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank. Această bancă şi-a revizuit recent prognoza de creştere pentru 2025 până la un avans de 0,6% şi va aştepta până la finalizarea negocierilor în vedere formării coaliţiei guvernamentale înainte de a le modifica.

Deocamdată, programul economic negociat de viitoarele partide care vor forma coaliţia este unul dezamăgitor, susţin economiştii, care cer paşi curajoşi pentru a accelera investiţiile şi a îmbunătăţi competitivitatea Germaniei.

“Tarifele lui Trump sunt un alt motiv pentru ca actualele discuţii de coaliţie să se concentreze pe reforme structurale şi consolidare sustenabilă a economiei”, a spus Brzeski.

Articole recente

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

57 de minute ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

o oră ago

Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia

O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…

o oră ago

China deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul împotriva cipurilor americane, înaintea noilor negocieri comerciale

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…

o oră ago

Australia va investi 6,8 miliarde de euro într-un şantier naval pentru submarine nucleare

Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More