Categories: Fără categorie

Economia Germaniei a înregistrat un declin record, de 10%, în trimestrul doi din 2020

Economia Germaniei s-a contractat cu 10,1% în trimestrul doi din 2020, după o scădere de 2,2% în precedentele trei luni, cel mai sever declin înregistrat vreodată, determinat de colapsul cheltuielilor gospodăriilor, investiţiilor companiilor şi exporturilor din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Este cel mai semnificativ recul de când se publică datele statistice privind evoluţia trimestrială a PIB-ului Germaniei, în 1970”, a anunţat joi Oficiul federal de statistică (Destatis).

În ritm anual, cea mai mare economie europeană s-a contractat cu 11,7% în trimestrul doi din 2020, faţă de perioada similară din 2019. Analiştii se aşteptau la o scădere a PIB-ului Germaniei de 9% în ritm trimestrial şi de 11,3% în ritm anual.

Cel mai sever declin anual al economiei germane, de 7,9%, fusese raportat în trimestrul doi din 2009, în perioada de vârf a crizei financiare globale.

“Redresarea economiei germane a început deja, în urma relaxării restricţiilor şi a redeschiderii frontierelor, dar nu se va mai vedea boom-ul exporturilor din ultimul deceniu”, a avertizat recent Alexander Krueger, economist la Bankhaus Lampe.

Şi analiştii Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank) apreciază că “redresarea va continua în semestrul doi din 2020”, iar măsurile de stimulare adoptate de Guvern vor sprijini aceste evoluţii.

Luna trecută, Bundesbank a previzionat că economia Germaniei se va contracta cu 7,1% în 2020, apoi va creşte cu 3,2% în 2021 şi cu 3,8% în 2022, după ce cancelarul Angela Merkel a anunţat un plan de stimulare de 130 de miliarde de euro pentru perioada 2020 – 2021. Acest program se adaugă imensului plan de peste 1.000 de miliarde de euro pus în aplicare în martie, în perioada de vârf a pandemiei, şi care prevede ajutoare pentru firme şi împrumuturi garantate de stat în valoare de miliarde de euro.

Estimările Bundesbank sunt în linie cu cele ale analiştilor şi ale Guvernului de la Berlin, care se aşteaptă în acest an la un declin al PIB-ului între 6% şi 7%.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

33 de minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

o oră ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

o oră ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

o oră ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

o oră ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More