International

Economia Statelor Unite a crescut peste aşteptări în trimestrul al doilea, cu 2,4%

Economia Statelor Unite a crescut peste aşteptări în al doilea trimestru, cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, deoarece piaţa muncii rezistentă a susţinut cheltuielile consumatorilor, în timp ce întreprinderile au mărit investiţiile în echipamente şi au construit mai multe fabrici, ţinând la distanţă recesiunea, transmite Reuters, potrivit news.ro.

În ciuda accelerării generale a creşterii raportate de Departamentul de Comerţ joi, inflaţia a încetinit considerabil în ultimul trimestru, unul dintre indicatorii cheie urmăriţi de Rezerva Federală pentru îndeplinirea ţintei de 2% înregistrând cea mai lentă creştere din ultimii doi ani.

Economiştii, dintre care unii au prognozat o recesiune din 2022, au considerat că cel mai rapid ciclu de majorare a dobânzii de referinţă a băncii centrale a SUA din anii 1980 se apropie de sfârşit, deşi cererea internă puternică ar putea duce la menţinerea costurilor îndatorării mai ridicate pentru mai mult timp.

Fed şi-a majorat miercuri dobânda de politică monetară cu 0,25 de puncte procentuale, până la intervalul 5,25%-5,50%.

”În ciuda campaniei Fed de a încetini creşterea şi de a elimina inflaţia, nu se vede nicio recesiune. Nu mai creşteţi dobânzile deocamdată”, a declarat Sung Won Sohn, profesor de finanţe şi economie la Universitatea Loyola Marymount din Los Angeles.

Produsul intern brut a crescut cu o rată anualizată de 2,4% în trimestrul precedent, a declarat guvernul în estimarea PIB-ului din trimestrul II. Economia a crescut cu un ritm de 2,0% în trimestrul ianuarie-martie.

Economiştii chestionaţi de Reuters au estimat că PIB-ul va creşte cu 1,8% în perioada aprilie-iunie.

Indicatorul guvernamental al inflaţiei în economie, indicele preţurilor pentru achiziţiile interne brute, a crescut cu o rată de 1,9%, cea mai lentă din ultimii trei ani. Aceasta a urmat unui ritm de creştere de 3,8% în primul trimestru.

Şi mai încurajator, indicele preţurilor pentru cheltuielile de consum personal (PCE), excluzând alimentele şi energia, a avansat cu o rată de 3,8%. Acesta a fost cea mai mică creştere după cea din primul trimestru din 2021 şi a fost o încetinire faţă de ritmul de 4,9% înregistrat în trimestrul ianuarie-martie.

Fed urmăreşte indicii de preţ PCE pentru politica monetară.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

4 minute ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

13 minute ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

34 de minute ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More