International

Economia SUA a crescut cu 2,8% în trimestrul al doilea, cu mult mai mult decât erau aşteptările

Activitatea economică din SUA a fost considerabil mai puternică decât erau aşteptările pentru trimestrul al doilea, stimulată de un consum puternic şi de o creştere considerabilă a stocurilor, potrivit unei estimări iniţiale, publicată joi, a Departamentului pentru Comerţ, transmite CNBC, potrivit News.ro.

Produsul intern brut real, o măsură a tuturor bunurilor şi serviciilor produse în perioada aprilie-iunie, a crescut într-un ritm anual de 2,8%, ajustat pentru sezonalitate şi inflaţie.

Economiştii chestionaţi de Dow Jones anticipau o creştere a PIB de 2,1%, după o creştere de 1,4% în primul trimestru.

Cheltuielile consumatorilor au contribuit la propulsarea creşterii indicatorului, la fel ca şi contribuţiile din investiţiile private în inventar şi din investiţiile fixe nerezidenţiale, conform primei dintre cele trei estimări pe care departamentul le va furniza.

Cheltuielile de consum personal, principalul indicator în raportul Biroului de Analiză Economică pentru activitatea consumatorilor, au crescut cu 2,3% pentru trimestrul anterior, faţă de accelerarea de 1,5% din T1. Atât cheltuielile pentru servicii, cât şi pentru bunuri au înregistrat creşteri solide.

De asemenea, stocurile au contribuit semnificativ, adăugând 0,82 puncte procentuale la câştigul total.

În defavoare, importurile au crescut cu 6,9%, cea mai mare creştere trimestrială din trimestrul I din 2022.

Contractele futures de pe bursă au crescut în urma raportului, în timp ce randamentele ”rezoreriei au scăzut.

Articole recente

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

17 minute ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

23 de minute ago

Ministrul Radu Miruță: „Noua bursă de valori de la Chișinău – un pod financiar între România și Republica Moldova și un nou pas spre direcția comună: Vest”

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…

24 de minute ago

Muhammad a fost cel mai popular nume pentru băieți în Anglia și Țara Galilor în 2024, conform înregistrărilor de nașteri – Visual Capitalist

Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…

26 de minute ago

AIEA estimează că producţia de energia nucleară s-ar putea dubla până în 2050

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…

33 de minute ago

This website uses cookies.

Read More