Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Economia subterană a Italiei a crescut cu 1,5% în anul 2017, ajungând la o valoare de 211 miliarde euro, sau 12,1% din Produsul Intern Brut, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică (ISTAT), informează Reuters.
Potrivit cifrelor oficiale, citate de Agerpres, valoarea adăugată generată în economia subterană a crescut de la 207,7 miliarde euro în 2016 până la 211 miliarde euro în 2017, însă ponderea ei în PIB a scăzut uşor, de la 12,2% până la 12,1%. ISTAT subliniază că aproximativ 192 miliarde euro reprezintă afaceri nedeclarate, iar alte 19 miliarde euro au provenit din activităţi ilegale, precum traficul de droguri şi unele forme de prostituţie.
Noul guvern de la Roma pregăteşte, în proiectul de buget, un pachet de măsuri destinat combaterii evaziunii fiscale, care va include şi încurajarea utilizării cardurilor de credit în locul tranzacţiilor opace cu numerar. Proiectul de buget urmează să fie aprobat de Cabinetul de la Roma în cursul zilei de marţi, după care va fi trimis spre analiză Comisiei Europene.
Potrivit unor surse guvernamentale citate de Reuters, în buget ar putea fi introduse sancţiuni pentru comercianţii şi furnizorii de servicii care nu acceptă plata cu cardul. De asemenea, ar putea fi prevăzut un nivel mai mic de TVA pentru achiziţiile făcute cu cardul în locul plăţilor cu numerar. Guvernul de la Roma analizează şi o posibilă reducere la 1.000 de euro de la 3.000 de euro a pragului peste care este ilegal să faci tranzacţii cu bani gheaţă.
Vrei să înțelegi economia României în 2025? Începe cu deficitul. Cât timp deficitul urcă de…
Peste zece ţări au introdus sau au majorat taxele existente deja, percepute în mod specific…
Banca Transilvania finanțează compania Pinum cu peste 10 milioane de euro, susținând dezvoltarea unuia dintre…
Atacul cu drone rusești întreprins în urmă cu două zile în spațiul aerian polonez a…
Eazy Asigurări respinge categoric orice asociere cu societăți străine care operează în România fără sediu…
Criza politică franceză, cu un nou prim-ministru, dar fără guvern sau buget, este aşteptată să…
This website uses cookies.
Read More