Politica

Eduard Hellvig: Consilierii personali – specialiști în toate, cunoscători în nimic

Eduard Hellvig, fost şef al SRI, semnalează, într-o postare pe pagina sa de Linkedin, că “pe mochetele puterii de la noi și din alte părți de lume își plimbă încruntat pașii o specie distinctă de curteni: consilierii personali” care “prin natura însăși a misiei, are misiunea cvasi-divină de a lustrui efigia șefului și nimic altceva; de a-i șopti eventual tainic cine e super și cine trebuie să mai dea o tură; să-i inventeze pericole de care tot el să îl salveze oportun.”

Acesta a detaliat: “Pe mochetele puterii de la noi și din alte părți de lume își plimbă încruntat pașii o specie distinctă de curteni: consilierii personali. Specialiștii în toate, cunoscători în nimic. Cum și eu am fost inițiat în realitățile politicii din această postură acum vreo două decenii, vă invit să mă credeți, sunt specialist.

În zilele noastre, consilierii personali sunt și onorifici. Ei nu au nevoie de nicio simbrie pentru trudă; le este suficientă privirea mulțumită a șefului și SMS-ul de Crăciun.

Consilierul personal își revarsă consiliile exclusiv din dragoste de țară și din dorința de a face ceva semnificativ alături de un om deosebit. Sau de mai mulți, succesiv, dacă pe șefi îi mătură vreo demitere. În fond țara se iubește necondiționat, iar următorul șef este, la rândul său, ați ghicit, un om deosebit.

Consilierul personal își dedică atenția și energia exclusiv liderului. Pe persoană fizică, doar de aceea se cheamă “personal”. El nu este tulburat de context: de partid, de instituții, de sindicate, cu atât mai mult de funcționari.

Prin natura însăși a misiei, Consilierul are misiunea cvasi-divină de a lustrui efigia șefului și nimic altceva. De a-i șopti eventual tainic cine e super și cine trebuie să mai dea o tură.

Să-i inventeze pericole de care tot el să îl salveze oportun.

Firul scurt al consilierilor personali are însă o hibă majoră. În strădania de a face curat în jurul șefului, pentru a umple cu sine spațiul rămas liber, consilierii-cărți de vizită își izolează omul, îl taie de la izvoarele firești ale exercitării puterii. Își conservă aura de favorit al antecamerei, atragând priviri piezișe din partea luptătorilor de cursă lungă. Își pun deseori șeful în situația ingrată de a se scuza și de a repara stricăciuni.

Și cel mai periculos, își împing cu delicatețe clientul către o agendă favorabilă doar lor. Din fericire, asta nu se întâmplă la noi, ci doar în alte părți de lume.”

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

2 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

2 ore ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

2 ore ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

2 ore ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More