Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEduard Hellvig
Fostul director al SRI, Eduard Hellvig, a comparat alegerile prezidențiale din România cu retrogradarea echipei de fotbal Sepsi OSK. Hellvig arată că România s-a salvat în ultimul minut de la retrogradare.
Acesta a scris:
“Țara care a evitat retrogradarea
Mă uitam ieri printre picăturile electorale la deznădejdea lui Laszlo Dioszegi în fața retrogradării echipei sale de suflet și buget. Și nu am putut să nu remarc câteva nefirave paralele cu situația mai largă a ligii noastre naționale de politică televizată. Meciul lui Sepsi OSK s-a încheiat aproape de șase seara, când România încă vota și bulele se încurajau fiecare în legea ei. Imaginea de la final a dlui Dioszegi, cu fața în palme și orizontul în tomberon, m-a cutremurat. Nu ea în sine, ci posibila retrogradare a unei echipe mai mari, cea a gândurilor bune și a opțiunilor simple.
La ora 21, România s-a salvat cu mari emoții de la o retrogradare dramatică. A smuls o victorie în prelungiri și astfel mai joacă 5 ani în lumină bună. Cu scandal în tribune și îmbrânceli colective pe margini. Cu tristeți nedisimulate și acuze strigate la adresa arbitrilor. Cu scandări, cu VAR, cu ultrași dezlănțuiți, cu pariuri mari și egouri uriașe.
Democrația e grea, dar este singura care trebuie cu orice preț să rămână în prima ligă.
Astăzi, din fericire, la fluierul final, terenul a fost invadat de suporterii democrației. Este dreptul lor să se bucure, dar au datoria să nu fure ca amintire brazde din terenul de joc. Din respect față de adversari, față de meciurile care vor mai fi și față de suporterii adverși care astăzi își țin deznădăjduiți fața în palme.
România fair-play este România tuturor”.
Trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore - la o zi după întâlnirea…
Ani în șir, România a cheltuit mai mult decât a încasat, a consumat mai mult…
Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care ar putea permite investitorilor străini,…
Absolvenții de finanțe de la Massachusetts Institute of Technology câștigă în medie 175.439 de dolari,…
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a purtat sâmbătă convorbiri telefonice cu omologii săi turc…
Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat, sâmbătă, că datele economice s-au înrăutăţit de-a lungul anului…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
EU fára calcuke statistice sofisticate ám prognostizal pentru un prieten:" Nicusor Dán va castiga cu 51%! Sambata dupã amiata!