Educație Financiară

Educația financiară, celebrată de ASF în cadrul Global Money Week

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) organizează, în perioada 17-21 martie 2025, cu ocazia Global Money Week (GMW), o serie de acțiuni dedicate, cu precădere, promovării educației financiare în rândul copiilor și tinerilor.

Acțiunile derulate în cadrul GMW vizează, în principal, creșterea nivelului de conștientizare cu privire la importanța educației financiare, atât la nivelul corpului didactic, la nivelul elevilor și studenților, dar și la nivelul populației adulte, precum și îmbunătățirea accesului copiilor și tinerilor la noțiuni și informații de educație financiară.

Ca element de noutate, evenimentele desfășurate de ASF în ediția din acest an a GMW vor avea loc atât în România, cât și în Republica Moldova, ca parte a parteneriatului dintre ASF, Institutul de Studii Financiare (ISF), Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM), Banca Națională a Moldovei (BNM) și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF).

„Educația financiară reprezintă un pilon fundamental în dezvoltarea unei societăți informate și responsabile din punct de vedere financiar. Pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară, educația financiară nu este doar un obiectiv strategic și o responsabilitate instituțională, ci constituie o investiție esențială în viitorul tinerelor generații. Cred cu tărie în importanța familiarizării, încă de la o vârstă fragedă, cu noțiuni precum gestionarea finanțelor personale, economiile și investițiile, care să ajute în luarea unor decizii financiare informate pe tot parcursul vieții“, a declarat Alexandru Petrescu, Președintele ASF.

În săptămâna GMW se va desfășura o serie de ateliere interactive, seminare și prezentări dedicate elevilor, studenților și profesorilor, dar și adulților, constituind o oportunitate excelentă pentru toți cei care doresc să-și îmbunătățească nivelul de cunoștințe în domeniul financiar.

În cadrul primului eveniment din săptămâna GMW, Gabriel-Ioan Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF, a deschis ședința de tranzacționare la Bursa de Valori București, alături de elevi ai liceelor din Capitală. De asemenea, elevii au participat la un seminar, având ca scop înțelegerea unor noțiuni despre bursă.

„Educația financiară este un instrument puternic care poate face diferența între un viitor financiar stabil și unul incert. Prin derularea unor ample programe de educație financiară dedicate elevilor și studenților, Autoritatea de Supraveghere Financiară își propune să îi ajute pe tineri să fie mai pregătiți să navigheze într-o lume financiară complexă. Doar prin educație, aceștia vor putea face față mai bine provocărilor financiare care ar putea apărea în viață lor“, a declarat, în cadrul evenimentului, Prim-vicepreședintele ASF.

Astăzi, lectorii ASF susțin o serie de acțiuni la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I“ din Pitești, dar și la Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu“ din Pitești, în cadrul programului Start2Learn. Marți, 18 martie, în cadrul programului Start4Life, va avea loc, la Craiova, un atelier interactiv la care vor participa copii aflați în sistemul de protecție al DGASPC Dolj. Miercuri, 19 martie, lectorii ASF vor susține un Laborator Academic la Universitatea „Valahia“ din Târgoviște, iar joi, 20 martie, va avea loc un webinar dedicat membrilor Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), în cadrul programului Wellness Financiar.

Pe parcursul întregii săptămâni GMW, lectorii ASF vor susține, la Chișinău, o serie de ateliere de educație financiară pentru studenții de la Academia de Studii Economice din Moldova.

Global Money Week este un eveniment internațional desfășurat sub patronajul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în cadrul căruia comunități întregi își unesc eforturile pentru a stimula o mai bună cunoaștere a mediului financiar, pentru înlăturarea politicilor financiare depășite și pentru a oferi tinerilor instrumentele și inspirația necesare pentru a-și modela propriul viitor. Lansată în 2012, această inițiativă reunește organizații din 176 de țări și implică peste 60 de milioane de copii și tineri.

Evenimentele organizate de ASF în săptămâna GMW pot fi consultate AICI.

Articole recente

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

o oră ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

2 ore ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

2 ore ago

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…

2 ore ago

Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii

Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au…

2 ore ago

Rusia anulează ‘din motive de securitate’ parada navală de Ziua Flotei

Kremlinul a anunțat duminică, de Ziua Flotei ruse, anularea paradei navale tradiționale de la Sankt…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More