Comunicate de presa

Educație financiară sub auspiciile World Investor Week 2023

Autoritatea de Supraveghere Financiară va organiza în perioada 16-20 octombrie 2023 o serie de activități de educație financiară sub auspiciile World Investor Week 2023, o inițiativă globală a IOSCO (International Organization of Securities Commissions). Aceste evenimente au ca obiectiv sublinierea importanței educației financiare și investiționale, potrivit unui comunicat.

Din seria de evenimente se distinge în mod particular Cine conduce jocul? Bursă vs. Crypto, din data de joi 19 octombrie a.c. (15:00-17:00). Acesta este o dezbatere moderată cu public (studenți și liceeni din București) între două personalități din domeniul investițiilor la bursă și cryptomonede, un bun prilej pentru tineri de a înțelege sistemele financiare și care ar putea dezvolta în rândul studenților gândirea critică și educația financiară. Evenimentul este organizat în Aula Centrului de Conferințe a Universității Politehnica București și va fi transmis în social media.

Este ocazia unică ca tinerii să ia parte la duelul de idei dintre doi profesioniști ai pieței financiare – Cristian Logofătu (co-fondator Bittnet Grup) și George Rotariu (CEO Bitcoin Romania). Dezbaterea este moderată de Paul Maior, președintele Invest Club. Participarea este gratuită și nu este nevoie de înregistrare.

Articole recente

Preşedintele Trump ordonă construirea unei săli de bal uriaşe la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump, care remodelează Casa Albă după gusturile sale, va adăuga o sală…

26 de minute ago

Ministrul de Externe cere Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei din faţa unei clădiri publice

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a solicitat Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei arborat în…

29 de minute ago

Iranul respinge acuzaţiile de tentative de “asasinat şi răpiri” în străinătate aduse de SUA şi alte ţări occidentale

Iranul a respins acuzaţiile de tentative de "asasinat şi răpiri" în străinătate pe care i…

o oră ago

Premieră pentru programul FIDELIS: titluri de stat pe 10 ani denominate în euro (MFP)

Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 1 august până vineri 8 august, o nouă emisiune FIDELIS de…

2 ore ago

Donald Trump califică drept ‘dezgustător’ ultimul val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei

Donald Trump a calificat joi drept "dezgustător" ultimul val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei, după…

2 ore ago

NIS, controlată de Gazprom, va ieşi de pe piaţa din Bulgaria

Compania energetică sârbească Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de Gazprom, a decis oficial să renunţe…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More