Tehnologie

Edward CREȚESCU, ANIS: Nu avem nicio claritate asupra modului în care se va rezolva problema deficitului bugetar din România; Industria IT, afectată de eliminarea facilităților fiscale

Industria de IT a avut de suferit începând cu acest an, din cauza eliminării facilităților fiscale, a spus Edward CREȚESCU, Președinte ANIS, la FORUMUL ROMÂNIA DIGITALĂ 2025, organizat de Financial Intelligence, pe 17 iunie.

 

Potrivit domniei sale, companiile din domeniu au început să facă disponibilizări, ceea ce se răsfrânge asupra impactului pozitiv pe care l-a avut industria de IT până acum în economia din România: “Ne mândrim cu faptul că reprezentăm 8% din PIB, ne dorim să ajungem cât mai repede la 10-14 din PIB, eventual să devenim motorul principal al economiei din România. Dar, bineînțeles ne confruntăm cu anumite probleme specifice, cauzate de acest deficit pe care România îl are și din nevoia Guvernului de a avea o balanță la acest deficit. Pentru noi, este și mai important, pentru că ne-a prins într-un moment în care ne dezvoltam semnificativ. Având aproximativ 200-250 de mii de colegi în industria noastră și având o pondere atât de bună în PIB-ul României, noi ne așteptam să creștem, în următorii ani, la 4-500 de mii de oameni, eventual să reprezentăm 10-12% din PIB, cât se poate de repede. Dar, acest lucru nu credeam că se va întâmpla foarte curând, din cauza impactului acestor măsuri fiscale. De asemenea, orice taxă de solidaritate, de exemplu, ar fi foarte problematică pentru noi. Industria de IT având cele mai mari salarii din România, orice taxă de solidaritate ne va impacta pe noi în mod direct.”

Edward CREȚESCU a spus că industria așteaptă noile măsuri fiscale: ”Nu avem nicio claritate asupra modului în care se va rezolva problema deficitului bugetar din România. Ne-am dori foarte mult să putem să creionăm o estimare foarte clară că, de exemplu, în 2030, am putea să ajungem la 15% din PIB-ul României, ar fi fabulos, dar, este instabilitate, nu doar locală, cât și la nivel global. Industria de IT nu este în cel mai bun moment, sunt foarte multe proiecte amânate, tensiuni geopolitice semnificative în America, toate aceste probleme se  adaugă la instabilitatea generată pentru industrie.”

În opinia sa, digitalizarea ANAF are nevoie de un singur proiect cap-coadă, nu pe bucăți, cum este în acest moment: “E-factura, SPV au fost făcute pe bucăți… ideal ar fi să o iei de la zero. Te costă mai mult pe termen lung să faci lucrurile pe bucăți decât să construiești totul de la zero. Partea asta ține foarte mult de strategie, de planificare și de buget. Să poți să faci un sistem centralizat pentru ANAF costă foarte mulți bani, iar România îi are doar de la Uniunea Europeană.”

Legat de discuțiile cu guvernanții, președintele ANIS a spus: “Aproape în fiecare zi discutăm cu guvernanții. Atunci când s-a întâmplat eliminarea facilităților fiscale, la final de decembrie, noi vorbeam zilnic cu ministrul și am expus foarte clar problemele cu care ne confruntăm. De fapt, toate discuțiile au pornit din 2021. Am avut un acord inițial ca, până în 2028, facilitățile să fie păstrate pentru industria IT, să putem să construim, dar, din păcate, acest acord nu a fost respectat și, astfel, la finalul anului 2024 ne-am trezit cu această problemă.

Momentan, pe taxa de solidaritate nu am avut discuții, pentru că sunt informații doar pe surse. ANIS, făcând parte din confederația patronală Concordia, este în discuții constante cu guvernul, pentru toate aceste detalii și sperăm să avem un pic mai multă claritate pe viitor”.

Articole recente

Estonia l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru încălcarea frontierei sale maritime

Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…

5 ore ago

Germania anunţă organizarea cu sprijinul Iordaniei a unui “pod aerian umanitar” către Gaza

Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…

5 ore ago

Oprea: În cazierul meu judiciar nu apare menţiunea unei condamnări, reabilitări sau prescripţie a răspunderii penale

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…

5 ore ago

SUA vor ajuta Argentina să reintre în programul Visa Waiver, anunţă Departamentul Securităţii Interne

Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…

5 ore ago

Trump anunţă înfiinţarea în curând de către SUA a unor centre de distribuţie a alimentelor în Fâşia Gaza

Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…

5 ore ago

Netanyahu: Ofensiva în Gaza nu va înceta până când “Hamasul nu va fi eliminat, iar ostaticii eliberaţi”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More