Agricultură

Egiptul schimbă grâul din Rusia, după obiecţiile Moscovei privind preţul (Bloomberg)

Egiptul, unul dintre cei mai mari importatori mondiali de grâu, va opta pentru aprovizionarea cu aproape o jumătate de tonă de grâu din Franţa şi Bulgaria, după ce Moscova a blocat livrarea de cereale ruseşti, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Moscova a obiectat contra tranzacţiei avantajoase, susţin sursele. Este a doua oară în ultimele luni când achiziţionarea de grâu rusesc de către Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt s-a confruntat cu dificultăţi, în condiţiile în care Rusia încearcă să impună un plafon de preţ neoficial.

GASC, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a convenit achiziţionarea a 480.000 tone de grâu rusesc prin negociere, a anunţat la începutul lunii Ali El-Mosilhy, ministrul responsabil cu aprovizionarea. Preţul se situa la 270 de dolari/tonă C&F (preţ şi navlu), mai scăzut decât plafonul de preţ neoficial pe care încercau atunci să-l implementeze oficialii ruşi. Câteva zile mai târziu, Egiptul a anunţat că traderul de cereale Solaris va avea opţiunea de a face aprovizionarea indiferent de origine, potrivit Agerpres.

Solaris şi Ministerul Agriculturii din Rusia nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia.

Porturile ruseşti de unde se transportă grâul sunt inundate după două recolte consecutive majore. Totuşi, surplusul pune presiune pe preţurile locale, determinând oficialii ruşi să impună un plafon de preţ neoficial.

Egiptul suferă în prezent de pe urma unei crize valutare după ce războiul din Ucraina a provocat o undă de şoc economiei egiptene, în condiţiile în care peste 70 de milioane dintre cei 103 de milioane de egipteni depind de programul guvernamental de subvenţionare a pâinii.

Anul trecut, Ministerul Aprovizionării din Egipt a început să cumpere grâu direct de la furnizori pentru a putea negocia preţuri mai bune în perioade de incertitudine.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

53 de minute ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

o oră ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

2 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

2 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

3 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More