Elena Basescu
Elena Băsescu a declarat, joi, că a acceptat să candideze din partea PMP pentru un post de deputat la Constanţa, pentru că s-a născut şi a crescut în acest oraş, menţionând că îşi propune să ofere o nouă viziune asupra politicilor publice din zona socială.
Aceasta a spus: “Am acceptat propunerea onorantă a preşedintelui PMP, Eugen Tomac, şi a preşedintelui filialei judeţene Constanţa, Claudiu Palaz, de a deschide lista pentru Camera Deputaţilor din acest judeţ la alegerile parlamentare din decembrie.
Cred că pot pune în valoare atât experienţa acumulată în Parlamentul European în perioada 2009 – 2014, cât şi lucrurile pe care le-am învăţat din postura de mamă care îşi creşte singură cei trei copii.
Dacă locuitorii judeţului #Constanţa îmi vor acorda încrederea lor, în Parlamentul României, voi promova un pachet legislativ pentru rezolvarea (măcar parţială) a problemei natalităţii şi pentru sprijinirea familiilor monoparentale.
Sunt convinsă că #PMP îşi va atinge obiectivul la alegerile parlamentare şi va deveni a treia forţă politică a ţării.
Doamne, ajută!”
Ea a adăugat că nu intenţionează să se lanseze “în lupte” în Parlamentul României.
Elena Băsescu deschide lista PMP pentru Camera Deputaţilor la Constanţa.
Execuția preliminată a bugetului general consolidat la finele anului 2020 a înregistrat un deficit de…
Lumea trebuie să cheltuiască zeci de miliarde de dolari în fiecare an pentru pregătirea pentru…
Secretarul de presă de la Casa Albă a declarat miercuri că echipamentele de telecomunicații fabricate…
Numărul de ţări şi teritorii în care se află tulpina britanică de coronavirus se ridică…
O echipă internaţională de oameni de ştiinţă condusă de cercetători din Israel a identificat o…
Natalia Gavriliță, fost ministru al Finanțelor în perioada Guvernului condus de Maia Sandu, este premierul…