Politica

Elena Lasconi anunţă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu

Preşedinta USR, Elena Lasconi, anunţă că lucrează, împreună cu colegii din partid, la o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu şi îl îndeamnă pe liderul PNL, Nicolae Ciucă, să semneze moţiunea, potrivit Agerpres.

“Am cunoscut mii de soldaţi, am fost şi în teatrul de operaţii din Afganistan şi sunt mândră de militarii noştri. Sunt pricepuţi şi curajoşi. Domnul Ciucă e politician şi vrea să ajungă primul ostaş în fruntea ţării. Hai să vedem cât curaj aveţi, domnule Ciucă! Sunt pe drum spre Parlament ca să lucrez împreună cu colegii mei la moţiunea de cenzură prin care să dăm jos Guvernul, în frunte cu Ciolacu. Hai cu curaj, cu onestitate şi respect. Faceţi din cuvintele astea fapte! Semnaţi moţiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneţi ipocriţi, mincinoşi, cu comportament de amante care ştiu că sunt înşelate, care îşi mai iau şi o smetie peste ceafă, dar care rămân în relaţie, adică la guvernare, pentru bani şi privilegii. Haideţi cu semnătura! Ne vedem la Parlament!”, a transmis Elena Lasconi, într-un mesaj pe Facebook.

 

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni că dialogul politic cu PSD nu mai există şi că liberalii rămân la guvernare pentru a fi în continuare “gardienii democraţiei şi libertăţii”.

“A fost o pauză operativă care în momentul de faţă s-a concretizat în a întrerupe orice dialog politic cu PSD. Rămânem la guvernare pentru că aşa ne-am angajat şi trebuie să ne asigurăm în următoarele două luni, două luni şi jumătate, cât va fi până la decizia finală a votului românilor, avem nevoie să protejăm în continuare şi să fim gardienii democraţiei şi libertăţii, să ne îngrijim, cum am făcut de fiecare dată, ca PSD să nu dispună de orice decizie în ceea ce priveşte atât cota unică de impozitare, cât şi modul în care se gestionează resursele financiare, să nu meargă banii către un anumit sector de activitate, să nu avem ingerinţe în justiţie. Toate chestiunile acestea ne determină să rămânem în continuare la guvernare, dar din punct de vedere al dialogului politic el nu mai există”, a declarat Ciucă la postul B1 Tv.

Articole recente

ANAF și „punctul orb” al cripto: De ce România are nevoie de reguli clare, evaluare corectă a riscurilor și reformă fiscală (Sorin Niță)

Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…

16 minute ago

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

o oră ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

2 ore ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

3 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More