Fără categorie

Elliott Broidy, care i-a dus pe Dragnea şi Grindeanu la Trump, a pledat vinovat pentru acuzația de lobby ilegal în favoarea unui guvern străin, în scandalul fondului public de investiții din Malaezia 1MDB

Elliott Broidy, în vârstă de 63 de ani, din Beverly Hills, California, a pledat vinovat pe 20 octombrie în fața judecătorului districtual american Colleen Kollar-Kotelly pentru acuzația de lobby pentru un guvern străin, respectiv lobby pentru ca autorităţile americane să renunțe la investigaţia scandalului de fraudă în care este implicat fondul public de investiții din Malaezia 1MDB, potrivit Departamentului american de Justiţie .

„În schimbul a milioane de dolari, Elliott Broidy și complicii săi au fost de acord, în secret, la cererea unui guvern străin și a unui cetățean străin, să facă lobby la înalți oficiali guvernamentali americani în legătură cu o anchetă a Departamentului Justiției și extrădarea unui cetățean străin”, a declarat funcționarul adjunct al procurorului general Brian C. Rabbitt de la Divizia Penală a Departamentului de Justiție.

Acesta a mai spus: „Deși eforturile sale repetate de a influența administrația nu au avut succes, domnul Broidy nu a dezvăluit niciodată că acționează de fapt în numele actorilor străini. Acest caz demonstrează modul în care guvernele și conducătorii străini încearcă să pătrundă în SUA ascunzându-se în spatele unor oameni cu influență politică. O astfel de conduită reprezintă o amenințare gravă la adresa securității noastre naționale și subminează integritatea democrației noastre”.

“Elliott Broidy a încercat să facă lobby la cele mai înalte niveluri ale guvernului SUA pentru a renunța la unul dintre cele mai mari procese de fraudă și spălare de bani  și pentru a deporta un critic al Partidului Comunist Chinez, ascunzând tot timpul interesele străine pe care le avea în spate”, a declarat asistentul procurorului general John C. Demers de la Divizia de Securitate Națională a Departamentului de Justiție. „Pledoaria sa de vinovăție este primul pas în justificarea principiului transparenței care stă la baza fluxului liber de idei în sistemul nostru democratic”.

Elliott Broidy este cel care a strâns fonduri pentru campania prezidențială a lui Donald Trump din 2016, potrivit publicației americane McClatchy.

El se confruntă cu o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare și o amendă de 250.000 de dolari și a fost de acord să renunțe la 6,6 milioane de dolari, bani cu care a fost plătit pentru munca sa. Următoarea sa audiere este programată pentru 12 februarie 2021.

Procurorii federali au declarat că ar putea fi formulate acuzații suplimentare. Broidy va putea aștepta sentința la casa sa din Beverly Hills și poate călători în Statele Unite cu permisiunea guvernului. La cererea avocaților săi și fără opoziția procurorilor federali, Broidy își va păstra pașaportul și poate depune la instanța cereri de călătorie în străinătate.

“Domnul Broidy are interese comerciale în afara Statelor Unite, care îl obligă să călătorească”, a spus unul dintre avocații lui Broidy.

Potrivit publicaţiei americane, nu este clar ce ar putea presupune celelalte acuzaţii suplimentare. Activitatea lui Broidy de a ajuta politicienii din alte țări, inclusiv România, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, nu face parte din acuzaţii.

McClatchy a anunţat pentru prima dată în februarie 2018 că Broidy a invitat doi politicieni români puternici la învestirea președintelui Donald Trump în 2017, pentru care Broidy organizase o strângere de fonduri. Este vorba de Sorin Grindeanu şi Liviu Dragnea.

Ulterior, el a fost în căutarea unui contract profitabil în România pentru compania sa care activează în zona contractelor militare, Circinus, din Virginia, deschizându-şi o filială în România. Apoi a încercat, printr-o vizită în august 2017 în România a președintelui Comitetului de Afaceri Externe al Camerei Reprezentanților Ed Royce, un republican din California, să consolideze perspectivele companiei sale în România și să beneficieze de aliați politici din România.

Compania lui Broidy nu a reușit să câștige un contract major în România, dar a avut mai mult succes în Orientul Mijlociu, unde Circinus a primit un contract de 600 de milioane de dolari cu Emiratele Arabe Unite la sfârșitul anului 2017, potrivit Associated Press.

View Comments

Articole recente

SUA permit anumite tranzacții cu titluri International Investment Bank, aflată sub sancțiuni

Departamentul Trezoreriei SUA a eliberat miercuri o licență care autorizează anumite tranzacții cu titluri care…

3 ore ago

Budapesta consideră că este ”inutil” ca PE să se opună preşedinţiei ungare a Consiliului UE

Budapesta a respins ca inutilă cererea Parlamentului European de a împiedica Ungaria să preia preşedinţia…

6 ore ago

Blinken: NATO trebuie să întărească Ucraina pentru a putea descuraja viitoare atacuri

NATO trebuie să coopereze pentru a dezvolta şi mai mult armata ucraineană în următorii ani…

6 ore ago

Japonia anunţă un plan de 25 de miliarde de euro pentru a stopa scăderea natalităţii

Premierul japonez Fumio Kishida a anunţat joi un plan de 25 de miliarde de dolari…

6 ore ago

Ungaria nu e de acord ca aderarea Ucrainei la NATO să fie pe agenda summitului de la Vilnius

Aderarea Ucrainei la NATO nu se poate pe afla pe agendă la summitul Alianţei Nord-Atlantice…

6 ore ago

Iohannis: Negocierile politice pentru rotaţie vor fi finalizate cât de curând şi se va trece la treabă

Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, joi, că nu există "niciun fel de complicaţie" în cadrul…

6 ore ago