Update articol:

Elon Musk a pierdut 200 de miliarde de dolari din noiembrie 2021

elon musk halloween

Nimeni nu a făcut, sau a pierdut, mai mulţi bani ca Elon Musk, averea antreprenorului în vârstă de 51 de ani înregistrând o pierdere fără precedent de 200 de miliarde de dolari din noiembrie 2021, potrivit Bloomberg Billionaires Index, informează tca/dpa.

Se pare că averea acestuia era de 340 de miliarde de dolari în urmă cu 14 luni. Ea este evaluată acum la 137 de miliarde de dolari, ceea ce l-a costat distincţia de cel mai bogat om din lume. Acest titlu îi revine acum preşedintelui brandului francez de lifestyle LVMH, Bernard Arnault, care are o avere de 162 de miliarde de dolari.

Forbes l-a detronat pe Elon Musk de pe primul loc în clasamentul miliardarilor în luna decembrie.

Musk, care deţine compania de maşini electrice Tesla şi compania de aeronautică SpaceX, a achiziţionat în octombrie platforma de socializare Twitter pentru 44 de miliarde de dolari, moment care a coincis cu o depreciere continuă a valorii acţiunilor Tesla, despre care unii acţionari nu cred că este o coincidenţă.

În noiembrie, Elon Musk a glumit despre pierderea de bani pe Twitter. “Cum să faci o mică avere pe reţelele sociale? Începe cu una mare”, a scris el pe Twitter, potrivit Agerpres.

Omul de afaceri miliardar a folosit platforma Twitter pentru a-şi promova politica, ceea ce l-a făcut în mare măsură nepopular în rândul progresiştilor care tind să susţină afaceri precum Tesla, care promovează energia alternativă.

Tesla a înregistrat o scădere de 65% a valorii acţiunilor în 2022, cu o scădere de 44% în decembrie. Musk a vândut miliarde de dolari în acţiuni ale companiei în eforturile de a face Twitter profitabil.

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a devenit prima persoană care a cărui avere depăşea 200 de miliarde de dolari în aprilie 2021. Musk a fost a doua persoană. Bloomberg estimează valoarea actuală a averii lui Jeff Bezos la 107 de miliarde de dolari.

Elon Musk a salutat duminică noul an pe Twitter cu următoarea predicţie: “Un lucru este sigur. Nu va fi plictisitor”.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025