Update articol:
Alegeri SUA 2024

Elon Musk, Eduardo Bolsonaro şi Nigel Farage, invitaţi la cină de Trump la Mar-a-Lago

Elon Musk, Eduardo Bolsonaro şi Nigel Farage, invitaţi la cină de Trump la Mar-a-Lago
 - poza 1 Donald Trump

Magnatul sud-african Elon Musk, fiul fostului preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, Eduardo, şi politicianul britanic Nigel Farage sunt câţiva dintre invitaţii la cina organizată la Mar-a-Lago, în sudul statului american Florida, unde candidatul republican şi fost preşedinte Donald Trump (2017-2021) urmăreşte rezultatele alegerilor, informează miercuri EFE, potrivit Agerpres.

Musk, proprietarul SpaceX şi unul dintre cei mai fermi susţinători ai republicanului, a mers la reşedinţa din Palm Beach împreună cu unul dintre copiii săi, după cum s-a putut vedea în emisiunea difuzată de prezentatorul conservator Tucker Carlson, un alt participant la cină.

Eduardo Bolsonaro, fiul fostului preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, a postat pe X o fotografie în care apare alături de fiul lui Trump, Donald Trump Jr., alături de mesajul: “În companie bună”.

Nigel Farage, liderul partidului de extremă dreapta britanic Reform U.K. şi prieten al lui Trump, s-a alăturat participanţilor la cina de la Mar-a-Lago, la fel ca şi omul de afaceri Vivek Ramaswamy, care a fost unul dintre oponenţii lui Trump la alegerile primare pentru desemnarea candidatului Partidului Republican la preşedinţia SUA. 

BVB | Știri BVB
LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (31/12/2025)

Incasare contravaloare obligatiuni corporative PK Development Holding SA

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (31/12/2025)

Rambursare anticipata obligatiuni corporative PK Development Holding S.A.

MECANICA CEAHLAU (MECF) (31/12/2025)

Instrainari substantiale de active

LION CAPITAL S.A. (LION) (31/12/2025)

Rambursare anticipata obligatiuni emise de PK Development Holding S.A.