International

Elon Musk este furios după ce Tesla a fost exclus din indicele S&P 500 ESG

Un director din cadrul S&P Dow Jones Indices a anunţat miercuri că firma a decis să elimine constructorul american de automobile electrice Tesla Inc din cadrul indicelui de sustenabilitate S&P 500 ESG din cauza unor probeleme legate de acuzaţiile de discriminare rasială şi accidentele produse de pilotul său automat, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Ca urmare a unor modificări care au intrat în vigoare de la data de 2 mai, indicele de sustenabilitate a eliminat şi alte companii precum Delta Air Lines şi Chevron Corp dar a adăugat reţeaua socială Twitter Inc şi compania de rafinare Phillips 66.

ESG este un acronim pentru mediu, social şi guvernanţă, iar performanţele companiilor în aceste domenii au devenit o sursă de interes pentru investitori.

Tesla a devenit cea mai valoroasă companie din industria auto prin producţia de masă de automobile electrice şi între timp s-a extins şi pe segmentul bateriilor pentru reţelele electrice şi sistemelor de producţie de energie fotovoltaică.

Printre motivele care au contribuit la eliminarea din indexul de sustenabilitate se numără lipsa de detalii cu privire la strategia Tesla de reducere a emisiilor de carbon sau a unui cod de derulare a afacerilor, a precizat Margaret Dorn, responsabilă pentru indicii de sustenabilitate la S&P Dow Jones Indices. “Nu poţi să iei declaraţia de principii a unei companii ca atare, trebuie să te uiţi la practicile ei de-a lungul tuturor dimensiunilor cheie”, a spus Margaret Dorn.

În replică la decizia S&P Dow Jones Indices, fondatorul şi directorul general de la Telsa, Elon Musk a scris pe Twitter că “ESG este o înşelătorie”.

“Exxon se numără printre primele zece cele mai bune companii din lume când vine vorba de chestiunile de mediu, social şi guvernanţă (ESG) în opinia S&P 500, în timp ce Tesla nici măcar nu se numără pe listă! ESG este o înşelătorie”, a spus Elon Musk.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

6 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

7 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

7 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More