International

Elon Musk presează Consiliul de Administraţie al Tesla pentru un nou pachet salarial masiv

Elon Musk se bazează pe Consiliul de Administraţie al Tesla pentru a obţine un nou pachet salarial masiv, după ce a vândut o parte semnificativă din participaţia sa în companie pentru a achiziţiona Twitter, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

În una dintre cele câteva postări pe acest subiect, Musk a scris că, dacă nu va obţine aproximativ 25% din controlul cu drept de vot la Tesla, ar prefera să construiască în altă parte produse legate de inteligenţa artificială şi robotică.

Deşi rămâne cel mai mare acţionar al producătorului de maşini electrice, cu o participaţie de aproape 13%, Musk a încasat aproape 40 miliarde de dolari în 2022, după ce a vândut acţiuni pentru a finanţa preluarea Twitter.

Musk, în vârstă de 52 de ani, a lăudat în alte postări Consiliul de Administraţie al Tesla şi a spus că directorii aşteaptă decizia Tribunalului din Delaware înainte de a pregăti un alt plan de compensaţii financiare. Procesul din Delaware fost demarat de un acţionar al Tesla care s-au plâns de lipsa independenţei Consiliului de Administraţie al companiei faţă de Musk, care ceruse în 2018 un plan de compensaţii de 55 miliarde de dolari.

“Solicitarea este legată în principal de asigurarea controlului cu drept de vot la Tesla”, a scris Musk în postarea sa pe platforma X (fosta Twitter). După declaraţiile lui Musk, acţiunile Tesla au scăzut marţi cu aproximativ 2%, în predeschiderea şedinţei Bursei de la New York.

Presiunile lui Musk asupra Consiliului de Administraţie al Tesla vin în condiţiile în care evoluţia companiei nu a fost strălucită în debutul acestui an, pierzând 94 miliarde de dolari din capitalizarea sa bursieră, în urma reducerii marjei de profit. De asemenea, miliardarul trebuie să răspundă la un raport apărut în Wall Street Journal referitor la drogurile pe care le consumă şi temerile provocate de acest fapt în rândul directorilor de la companiile sale, inclusiv la Tesla.

Conform indicelui Bloomberg Billionaires, Musk este cea mai bogată persoană din lume, având o avere estimată la 206,1 miliarde de dolari, cu 15% mai mult decât averea lui Jeff Bezos (fondatorul Amazon).

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

46 de minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

51 de minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

58 de minute ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

o oră ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

o oră ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More