International

Elon Musk s-a întâlnit la Beijing cu ministrul chinez de externe

Directorul Tesla, Elon Musk, s-a întâlnit marţi la Beijing cu ministrul chinez de externe Qin Gang, a anunţat într-un comunicat diplomaţia ţării asiatice, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit acestui comunicat, China se angajează să “creeze un mediu economic mai bine orientat către piaţă, bazat pe statul de drept şi internaţionalizat” pentru companiile străine, i-a spus ministrul chinez antreprenorului.

Este prima deplasare a lui Musk în China de la începutul pandemiei de Covid-19.

Compania sa Tesla, producătoare de automobile electrice, a anunţat în aprilie că va construi la Shanghai o nouă fabrică de baterii, care va deveni astfel a doua uzină a Tesla din centrul financiar din estul Chinei.

China este a doua mare piaţă a Tesla, după Statele Unite, uzina deja existentă la Shanghai fiind cea mai mare unitate de producţie a companiei americane.

Relaţiile dintre miliardar şi Beijing au ridicat semne de întrebare la Washington. În noiembrie, preşedintele american Joe Biden a declarat că relaţiile şefului Tesla cu ţări străine “merită” examinate, aminteşte AFP.

Comunicatul diplomaţiei chineze de marţi a mai menţionat că Elon Musk i-a declarat ministrului chinez în cursul întâlnirii că Tesla doreşte să-şi extindă activităţile în China.

Vizita are loc într-un moment în care Tesla se confruntă cu multiple probleme, inclusiv intensificarea concurenţei din partea producătorilor auto chinezi, în condiţiile în care cererea pe cea mai mare piaţă auto din lume scade.

Articole recente

FMI se aşteaptă la o creştere graduală a economiei României şi la reducerea inflaţiei până la finalul lui 2026

Economia României ar urma să crească gradual, pe fondul necesarei consolidări fiscale, care este esenţială…

2 ore ago

Schimbări importante la impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport – majorări semnificative și facilități eliminate 

Diana Coroabă, Partener PwC România, Ana Maria Iordache, Partener D&B David și Baias, Anca Lungeanu, Senior Manager…

2 ore ago

Luxul scapă, salamul plătește: Noua strategie ANAF împotriva firmelor din România

Noua conducere ANAF a început în forță. Doar că forța asta s-a prăbușit spectaculos într-o…

3 ore ago

Ziua Gazistului – Respect pentru tradiție, încredere în viitor

În fiecare an, a doua zi de vineri din luna septembrie, consacrată ca Ziua Gazistului,…

3 ore ago

Ministrul Sănătăţii: Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie; oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More