Burse/Investitii

Elon Musk vinde acțiuni Tesla în jur de 5 miliarde de dolari

  • Musk a vândut peste 3,5 milioane de acțiuni în valoare de peste 3,88 miliarde de dolari într-o serie de tranzacții efectuate marți și miercuri.

  • Miercuri seara, datele au arătat că Musk vinde un bloc de acțiuni Tesla printr-un plan pe care l-a pus în mișcare pe 14 septembrie anul acesta.

 

CEO-ul Tesla, Elon Musk, a vândut acţiuni Tesla de aproape 5 miliarde de dolari, potrivit documentelor financiare publicate miercuri seară. El deține în continuare peste 166 de milioane de acțiuni, potrivit CNBC.

Compania sa a vândut peste 3,5 milioane de acțiuni în valoare de peste 3,88 miliarde de dolari într-o serie de tranzacții efectuate marți și miercuri. Tranzacțiile respective nu erau marcate ca 10b5, ceea ce înseamnă că nu erau vânzări programate.

Miercuri seara, datele au arătat că Musk vinde un bloc separat de acțiuni Tesla printr-un plan pe care l-a pus în mișcare pe 14 septembrie anul acesta. Aceste vânzări se ridică la peste 930.000 de acțiuni în valoare de peste 1,1 miliarde de dolari.

Musk a vândut aceste acțiuni parțial pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale legate de exercitarea opțiunilor pe acțiuni.

Înainte ca acel plan de vânzare să fie făcut public, Musk le-a cerut celor 62,5 milioane de adepți ai săi pe Twitter să voteze într-un sondaj informal, spunându-le că votul lor va determina viitorul deținerilor sale Tesla. Informaţiile arată că, de fapt, el știa că unele dintre acțiunile sale erau programate să fie vândute în această săptămână.

 

În urma sondajului de pe Twitter, acțiunile Tesla au scăzut cu mai mult de 15% luni și marți, înainte de a reveni cu peste 4%, miercuri.

Anterior, Musk a semnalat că probabil că va vinde „un bloc uriaș” din opțiunile sale în al patrulea trimestru. La o apariție la Code Conference din septembrie, Musk a spus că atunci când opțiunile sale pe acțiuni expiră la Tesla, rata sa marginală de impozitare va fi de peste 50%.

Membrii actuali și foști ai consiliului de administrație, inclusiv președintele Robyn Denholm, fratele lui Elon Musk, Kimbal Musk, Ira Ehrenpreis și Antonio Gracias au vândut acțiuni Tesla în valoare de sute de milioane de dolari începând cu 28 octombrie, după ce valoarea de piață a Tesla a depășit 1 trilion de dolari.

Dintre acele vânzări din cadrul conducerii, cea a lui Kimbal Musk a fost singura tranzacție care nu a fost listată ca 10b5 sau vânzare planificată. Kimbal Musk a vândut acțiunile sale în valoare de aproximativ 109 de milioane de dolari cu o zi înainte de sondajul pe Twitter al fratelui său.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

3 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

4 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

5 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More