Update articol:

Elveţia deschide uşa participării lui Putin la negocieri pe teritoriul său fără a fi arestat

Elveţia deschide uşa participării lui Putin la negocieri pe teritoriul său fără a fi arestat
 - poza 1 Sursa foto: en.kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin se va putea deplasa în Elveţia pentru a participa la ipotetice negocieri fără a fi arestat, în pofida mandatului emis de Curtea Penală Internaţională, a asigurat duminică preşedinta elveţiană Viola Amherd, după summitul găzduit de ţara sa consacrat păcii în Ucraina, a consemnat EFE, potrivit Agerpres.

Mandatul prevede excepţii, în caz de negocieri, a explicat Amherd într-o conferinţă de presă după reuniune.

După summit – pe care atât Elveţia, cât şi Ucraina, cele două coorganizatoare, l-au calificat drept un succes dat fiind numărul mare de lideri reuniţi care şi-au manifestat susţinerea pentru cauza ucraineană -, preşedinta ţării-gazdă a subliniat că Elveţia este dispusă să dialogheze şi cu alte ţări care şi-au declinat participarea, cum este China.

La rândul său, ministrul de externe elveţian Ignazio Cassis a afirmat că ţara sa va informa Rusia şi alte ţări cu privire la rezultatele reuniunii.

El a menţionat în conferinţa de presă finală, citat de Xinhua, că majoritatea deciziilor luate la conferinţă nu pot fi implementate fără participare rusă.

Şeful diplomaţiei elveţiene a mai indicat că este posibil ca discuţiile vizând pacea în Ucraina găzduite în acest weekend în ţara sa, în staţiunea de lux Burgenstock, să continue la o locaţie care încă nu a fost stabilită, dar la o dată înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA, notează Reuters.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (20/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/02/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/02/2026)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGA din 26/27 februarie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/02/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 13.02.2026