International

Elveţia: Membri din conducerea filialei Gazprombank chemaţi în justiţie în cazul violoncelistului rus Serghei Roldughin

Patru membri din conducerea filialei elveţiene a Gazprombank vor trebui să răspundă în instanţă săptămâna viitoare la întrebări care au legătură cu conturile violoncelistului rus Serghei Roldughin, un prieten apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cei patru, trei cetăţeni ruşi şi un elveţian, sunt acuzaţi că şi-au încălcat obligaţiile de verificare în pofida suspiciunilor “obiective” pe care aceste conturi ar fi trebuit să le ridice, indică rechizitoriul văzut joi de AFP.

Procesul urmează să înceapă la Zurich pe 8 martie. Procurorul a cerut şapte luni de închisoare pentru cei patru inculpaţi, inclusiv directorul general al acestei filiale.

Aceştia sunt acuzaţi că au deschis şi gestionat între 2014 şi 2016 două conturi pentru violoncelistul şi dirijorul rus, prin care au rulat mai multe milioane de franci, în special prin încasarea de dividende din partea unei importante agenţii de publicitate pentru mass-media ruse şi din Europa de Est, fără să verifice dacă Serghei Roldughin era beneficiarul legitim al fondurilor.

“Nu era, însă, plauzibil” ca domnul Roldughin să dispună de astfel de active “cu veniturile sale de violoncelist şi dirijor”, subliniază rechizitoriul, stabilind o listă lungă de indicii care ar fi trebuit să trezească suspiciuni.

“Cazul se învârte în jurul unor active de aproximativ 50 de milioane de franci”, evidenţiază cotidianul regional Tribune de Geneve, care se întreabă dacă nu cumva muzicianul a fost un “om de paie” pentru preşedintele rus şi anturajul său.

Existenţa acestor conturi a fost dezvăluită de Panama Papers, o anchetă publicată în 2016 de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ) care include şi Tamedia, editorul publicaţiei Tribune de Geneve.

Finma, autoritatea elveţiană de supraveghere a pieţelor financiare, a deschis atunci o procedură şi a sancţionat dur Gazprombank Suisse, acuzând-o că nu a examinat cu atenţia necesară relaţiile de afaceri şi tranzacţiile cu clienţii privaţi.

Activităţile Gazprombank Suisse s-au concentrat în principal pe produse şi servicii destinate finanţării operaţiunilor de comerţ internaţional. Interzisă după invadarea Ucrainei de către Rusia, filiala a anunţat în octombrie 2022 că îşi încetează activitatea în Elveţia.

Printre indiciile care ar fi justificat un control mai strict, rechizitoriul menţionează în special sumele mari declarate băncii de către muzician, care afirmase într-un interviu pentru New York Times că nu este “om de afaceri” şi că nu are “milioane”.

Băncile elveţiene au obligaţia de a verifica activele persoanelor “expuse politic”, iar Gazprombank Suisse ar fi trebuit să ştie că Roldughin face parte din apropiaţii preşedintelui Vladimir Putin, muzicianul fiind naşul uneia din fiicele sale.

Conturile sale fuseseră deschise prin intermediul băncii Rossiya, aflată deja sub sancţiunile americane la acea vreme din cauza legăturilor sale cu “establishmentul politic din Rusia”, adaugă rechizitoriul, ceea ce, ar fi trebuit, de asemenea, să justifice o verificare suplimentară.

Conform rechizitoriului,”se ştie că preşedintele rus Putin are oficial doar un venit de aproximativ 100.000 de franci elveţieni şi că nu este bogat, dar, în realitate, dispune de active enorme, administrate de persoane apropiate”.

Potrivit cotidianului Tribune de Geneve, deznodământul procesului este “dificil de prezis”, deoarece “Ministerul Public trebuie să demonstreze că Serghei Roldughin a fost un om de paie”. 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More