Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat joi vaccinul anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, informează agenţiile de presă internaţionale, potrivit Agerpres.
În urma deciziei de joi, vaccinul Pfizer-BioNTech a devenit primul ser anti-COVID-19 care a fost autorizat în Uniunea Europeană pentru această grupă de vârstă.
Experţii dintr-un comitet din cadrul EMA “au recomandat aprobarea extinderii de utilizare a vaccinului anti-COVID-19 Comirnaty pentru a include şi copiii între cinci şi 11 ani”, a precizat agenţia europeană într-un comunicat, citat de AFP.
Experţii europeni au petrecut aproximativ două luni analizând datele medicale privind riscurile şi eficienţa vaccinului Pfizer pentru grupa de vârstă 5-11 ani, înainte de a acorda această aprobare oficială, conform DPA.
Comisia Europeană urmează să aprobe la rândul ei în mod oficial decizia anunţată joi de EMA, însă această procedură este considerată o formalitate.
În Uniunea Europeană, vaccinul Pfizer-BioNTech era autorizat până acum doar pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani. Serul a fost autorizat pentru copiii cu vârste mai mari de cinci ani în Israel şi în Statele Unite.
La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…
Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…
O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…
Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…
6 din 10 români cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie,…
Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…
This website uses cookies.
Read More