Emiratele Arabe Unite fac apel la reluarea urgentă a negocierilor și la dezamorsarea conflictului regional, în contextul escaladării dramatice a tensiunilor cu Iranul. În declarații separate pentru CNN, Anwar Gargash, consilier diplomatic principal al președintelui EAU, și Reem bint Ebrahim Al Hashimy, ministru de stat pentru cooperare internațională, au condamnat ferm atacurile iraniene, subliniind însă că soluția rămâne diplomația și negocierea.
- Anwar Gargash: „Războiul nu va rezolva lucrurile”
Anwar Gargash a descris momentul actual drept „istoric și plin de provocări”, afirmând că Emiratele au depus eforturi constante pentru a preveni o confruntare militară. „Am spus în mod repetat, în discuții cu americanii, iranienii și israelienii, că războiul nu va rezolva lucrurile și că negocierea este calea de urmat”, a declarat oficialul emiratez. Adăugând: “Ostilitățile actuale pe care le vedem nu fac parte din soluție și o revenire la masa negocierilor este importantă”.
Potrivit acestuia, impasul negocierilor de la Geneva a amplificat riscul unei confruntări armate, un scenariu de care „toți ne-am temut și am muncit foarte mult să îl evităm”.
În același timp, Gargash a condamnat „agresiunea Iranului asupra Emiratelor Arabe Unite și a statelor din Golf”, calificând atacurile drept „nechibzuite” și periculoase pentru stabilitatea regională.
- EAU: Prioritatea este protejarea teritoriului și a populației
Oficialii emiratezi au subliniat că, deși susțin revenirea la masa negocierilor, protejarea teritoriului național este o prioritate imediată.
„Suntem în formă bună, avem planuri de urgență în vigoare, iar apărarea noastră aeriană a făcut o treabă excelentă”, a spus Gargash. Potrivit acesteia, pagubele au fost limitate în principal la resturi rezultate din interceptări.
„Avem unul dintre cele mai bune sisteme de apărare din lume și suntem încrezători că vom continua să protejăm infrastructura și oamenii care trăiesc aici”, a declarat Reem Al Hashimy.
- Mesaj către Iran: „Este nevoie de doi pentru a dansa tango”
Întrebată dacă moartea Liderului Suprem al Iranului închide ușa diplomației, Reem Al Hashimy a răspuns ferm: „Ușa diplomației nu se închide niciodată.”
Totuși, ea a subliniat că actuala escaladare — care ar fi vizat nu doar EAU, ci și alte state din Golf, precum și Iordania și Irak — nu transmite un semnal de cooperare din partea Teheranului.
„Este nevoie de doi pentru a dansa tango”, a spus ea, adăugând că Emiratele își doresc „un vecin prietenos, care să trăiască alături de noi și de regiune”.
- Rolul SUA și poziția EAU
Înaintea conflictului, Emiratele au precizat că teritoriul lor nu va fi utilizat pentru atacuri împotriva Iranului. Poziția oficială rămâne una prudentă, însă Al Hashimy a lăsat deschisă posibilitatea unei reacții, dacă situația o va impune.
„Nu vom sta cu mâinile în sân în timp ce continuăm să fim ținta unui baraj de atacuri ilegale și nejustificate”, a afirmat ea.
Oficiala a confirmat existența unei relații strategice puternice cu Statele Unite și cu președintele american, subliniind totodată că obiectivul principal al EAU este găsirea unei căi de ieșire din conflict.
- Apel la calm într-o „furtună mai mare”
Mesajul transmis de conducerea emirateză este unul dublu: condamnarea fermă a atacurilor și solicitarea revenirii la procesul politic.
„Regiunea nu are nevoie de un alt război, de o altă confruntare militară”, a spus Gargash, descriind situația drept „o furtună mai mare” ale cărei consecințe nu sunt încă pe deplin clare.
Într-un context regional deja fragil, Emiratele Arabe Unite încearcă să mențină un echilibru delicat între apărare și diplomație, insistând că singura soluție durabilă rămâne negocierea.