International

Emmanuel Macron: ”Am ştiut să stăvilim valul de naţionalisme” în Europa

Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat vineri că rezultatele europarlamentarelor au arătat că europenii “au ştiut să stăvilească ascensiunea naţionalismelor”, începând răspundă “crizei de eficacitate” a democraţiilor, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Mă uit la ultimele alegeri europene. În Europa, am ştiut să stăvilim acest val, această ascensiune a naţionalismelor”, a declarat preşedintele Macron în timpul unei conferinţe de presă susţinută alături de premierul canadian Justin Trudeau, la Palatul Elysee.

Marile partide ce domină în mod tradiţional Parlamentul European – PPE şi social-democraţii – au suferit pierderi importante la scrutinul din 26 mai, însă ascensiunea populistă de dreapta (circa 170 de locuri repartizate în trei grupuri, dintr-un total de 751 de locuri) a fost limitată, ecologiştii şi centriştii liberali înregistrând la rândul lor o puternică ascensiune.

În Franţa, după înfrângerea la mică diferenţă a listei sale – 22,42% comparativ cu 23,31% pentru Adunarea Naţională (RN, extrema dreaptă) – preşedintele Macron se consideră în continuare în centrul jocului, după ce a făcut din “refondarea Europei” una dintre priorităţile sale.

“Provocarea celor care duc ideea progresului în toate democraţiile, este, pe de o parte, provocarea eficacităţii, de a arăta că politicienii noştri schimbă viaţa oamenilor şi le permit să trăiască mai bine”, a analizat Macron. “Aceasta înseamnă, de asemenea, să arătăm că avem o cale şi construim pe fiecare dintre domeniile sale – revoluţie digitală, schimbare ecologică şi teama privind migraţia – tranziţii ce îi permit fiecăruia să-şi găsească locul în societate”, a adăugat el. “Uneori aceasta e mai dificil decât discursul urii, uneori este mai dificil decât să fii contra la tot, însă eu cred că această provocare este a noastră”, a insistat şeful statului francez. “Obiectivul este în faţa noastră şi vom continua să ne înhămăm (la atingerea lui), fără a ceda nimic din valori şi principii”, a conchis el.

“Este o problemă ce ţine de acţiuni concrete care să reducă din anxietăţile cetăţenilor, să demonstreze că instituţiile noastre, capacităţile noastre în calitate de societate sunt acolo tocmai pentru a oferi oportunităţi, pentru a face cu bine faţă marilor provocări cu care ne confruntăm”, a adăugat la rândul său premierul canadian. 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

4 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More