Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzwww.elysee.fr
Cu o săptămână înaintea unui summit crucial pentru alegerea celor care vor conduce instituţiile europene, preşedintele francez Emmanuel Macron caută aliaţi în sudul Europei, la un summit ce se desfăşoară vineri în Malta, relatează AFP.
Liderul de la Elysee are cu atât mai multă nevoie de aliaţi cu cât tocmai a pierdut o importantă pârghie de influenţă în noul Parlament European, odată cu decizia lui Nathalie Loiseau, lidera eurodeputaţilor pro-Macron, de a renunţa la conducerea noului grup impulsionat de preşedintele francez în legislativul european şi denumit “Renew Europe” (“Înnoim Europa”).
Acest al şaselea summit al ţărilor din sudul Europei (Italia, Franţa, Malta, Grecia, Cipru, Spania şi Portugalia) va fi consacrat gestionării migranţilor şi chestiunilor climatice.
Însă preşedintele francez doreşte să profite de această reuniune pentru a-şi ralia partenerii din sud atât în ce priveşte planurile sale pentru agenda europeană cât şi pentru numele celor care vor fi numiţi să conducă instituţiile UE, sau măcar asupra profilurilor acestora, dorind desigur ca printre ei să fie cât mai mulţi dintre favoriţii săi, precizează Agerpres.
De pildă, Macron nu vrea ca în postul de preşedinte al Comisiei Europene să fie numit germanul Manfred Weber, candidatul grupului PPE, argumentând că profilul acestuia ”nu corespunde experienţei necesare pentru preşedinţia Comisiei”.
Conform anturajului preşedintelui francez, acesta ar prefera ca un asemenea post să fie ocupat de către daneza Margrethe Vestager, sau francezul Michel Barnier, ori olandezul Frans Timmermans, printre alte posibile nume evocate fiind preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, sau şefa Băncii Mondiale, bulgăroaica Kristalina Georgieva.
Cât despre subiectele de pe agendă, obiectivul unei Europe ”neutre în carbon” până în anul 2050 ar putea întruni consensul participanţilor la summitul din Malta, probabil nu însă şi cel al migraţiei, chestiune ce provoacă divergenţe mai ales între Italia şi Franţa.
În timp ce Italia îşi închide porturile pentru navele ONG-urilor cu migranţi africani, Franţa cere ca aceştia să fie autorizaţi să debarce în portul european cel mai apropiat şi apoi redistribuiţi între statele UE cei eligibili să primească azil. ”Odată cu venirea verii, acest subiect se va amplifica în urma debarcărilor din săptămânile şi chiar zilele următoare” , a avertizat preşedinţia franceză.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More