Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzLa întâlnirea cu Macron, desfăşurată în cursul după-amiezii, au participat responsabili militari din 30 de ţări aparţinând UE şi/sau NATO, între care Marea Britanie şi Turcia, precum şi reprezentanţi ai Alianţei Nord-Atlantice.
Reuniunea survine într-un moment în care delegaţia ucraineană purta discuţii cu o echipă americană în Arabia Saudită pentru a aborda modalităţi menite să pună capăt războiului declanşat de Rusia în Ucraina, la peste trei ani de la invazia pe scară largă a Moscovei.
Această reuniune este “importantă”, a apreciat ministrul francez al apărării Sébastien Lecornu, de asemenea prezent, căci “vine să pună o primă piatră cu privire la garanţiile de securitate”.
Printre subiectele abordate la discuţia cu uşile închise de la Paris a fost problema despre “cum ar trebui să arate armata ucraineana în viitor, pornind de la principiul că prima garanţie de securitate rămâne armata ucraineană, astfel încât vom refuza orice formă de demilitarizare a Ucrainei”, a declarat ministrul francez al apărării la Forumul de apărare şi de securitate de la Paris.
Cu un efectiv de 800.000 de militari, armata ucraineană este cea mai importantă din Europa, afirmă frecvent preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Ideea desfăşurării unor trupe europene în Ucraina a fost invocată în repetate rânduri în ultimele săptămâni.
Parisul şi Londra în special sunt îndeaproape implicate în discuţiile privind punerea în aplicare a unei astfel de opţiuni. Premierul britanic Keir Starmer organizează sâmbătă la rândul său o reuniune virtuală cu liderii ţărilor dispuse să ajute la împiedicarea reluării ostilităţilor în Ucraina în cazul unei încetări a focului.
Înainte de a lua în considerare o desfăşurare de trupe, vor trebui definite contururile a ceea ce ar fi misiunea acestei coaliţii de ţări voluntare, a afirmat Sébastien Lecornu în publicaţia La Tribune Dimanche. “Reuniunea şefilor de stat major de marţi va permite să dezvoltăm această reflecţie”, anunţase el.
“Decizia finală depinde de stabilirea unor condiţii clare: care sunt misiunea, obiectivul, mandatul şi garanţiile în termeni de protecţie americană”, a reluat marţi la Paris ministrul olandez al apărării, Ruben Brekelmans, afirmând că Washingtonul rămâne un “aliat de încredere” în cadrul NATO.
Ministrul francez al apărării se va întâlni miercuri cu omologii săi din grupul E5 (Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Polonia), precum şi cu reprezentanţi ai Uniunii Europene şi NATO şi, prin videoconferinţă, cu ministrul ucrainean al apărării.
Reuniunea se va axa pe ajutorul pentru Ucraina, într-un moment în care Statele Unite şi-au suspendat sprijinul militar şi schimbul în materie de informaţii cu Kievul, precum şi cu privire la “reînarmarea necesară a Europei şi a ţărilor noastre respectiv”.
Ţările Uniunii Europene au dat undă verde unui plan pentru mobilizarea a circa 800 miliarde de euro pe patru ani pentru apărarea continentului european şi ajutor pentru Ucraina.
În Franţa, care încearcă să evite un blocaj financiar, bugetul apărării va trebui şi el majorat, Sebastien Lecornu menţionând un “orizont în jur de 100 de miliarde de euro pe an”, faţă de 50,5 miliarde în 2025.
Pe plan intern, miercuri va fi dezbătută în Adunarea Naţională o propunere de rezoluţie privind creşterea sprijinului pentru Ucraina, care face apel la confiscarea activelor ruseşti, iniţiativă căreia guvernul se opune.
Formaţiunea de extrema dreaptă Rassemblement National a indicat că nu va vota în favoarea rezoluţiei în forma sa actuală, deoarece sprijină integrarea Ucrainei în UE.
Ministrul apărării se va întâlni apoi joi cu preşedinţii grupurilor parlamentare, în prezenţa premierului Francois Bayrou.
Preşedintele Emmanuel Macron are planificată pentru vineri o reuniune cu şefii companiilor din industria de apărare, care au fost chemaţi să crească ritmul de producţie de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022 şi care trebuie să se pregătească pentru un potenţial aflux de noi comenzi.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More