International

Enel se aşteaptă să vândă afacerea din România înainte de finalul lunii iunie (Francesco Starace)

Vânzarea activelor din România ale Enel SpA progresează ”în direcţia potrivită”, iar tranzacţia ar urma să fie finalizată înainte de sfârşitul lunii iunie, a afirmat marţi directorul general al grupului italian de utilităţi, Francesco Starace, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În decembrie, Public Power Corp (PPC), cea mai mare companie de utilităţi din Grecia, a încheiat un acord de exclusivitate cu firma italiană Enel privind posibila achiziţie a activelor acesteia din România. Analiştii evaluează activele Enel din România la peste un miliard de euro.

Vânzarea afacerii este parte a strategiei Enel de reducere a datoriei nete la 51-52 miliarde de euro până la 31 decembrie 2023, de la un nivel de aproape 70 miliarde de euro la finele lunii septembrie 2022.

“Avem un proces care nu este încă finalizat, dar progresează în direcţia potrivită, şi am selectat un ofertant preferat (pentru activele din România)”, a declarat Starace pentru Reuters, în marja unei conferinţe pe teme de energie.

Acesta a adăugat: “Trebuie să lăsăm ca acest proces să fie finalizat … cred (că se va întâmpla) înainte de finalul lunii iunie”.

În noiembrie, cu prilejul prezentării noii sale strategii actualizate, Enel SpA a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări. Cea mai mare parte a planului de vânzare de active – care vizează printre altele active din România, Argentina şi Peru – va fi realizată până la finalul lui 2023

În Argentina, Enel este “aproape” de selectarea unui ofertant preferat pentru activele de producţie, a declarat Starace, fără a da detalii suplimentare.

În America latină, Enel este de asemenea în negocieri cu dezvoltatorii de energie regenerabilă pentru vânzarea unor active din Chile, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

După finalizarea vânzărilor de active, Enel intenţionează să se concentreze pe pieţele sale de bază din Italia, Spania, Statele Unite, Brazilia, Chile şi Columbia.

Articole recente

Fluxurile de migranţi ucraineni afectează perspectivele de creştere ale Europei Centrale şi de Est (S&P)

Fluxurile de migranţi ucraineni înspre şi dinspre Europa Centrală şi de Est (CEE) după război…

26 de minute ago

Trei avioane de vânătoare ruseşti MIG-31 au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al Estoniei

Trei avioane de vânătoare ruseşti MIG-31 au încălcat vineri spaţiul aerian al Estoniei, unde au…

27 de minute ago

Bogdan Ivan: Căutăm soluții prin care să susținem Rompetrol, un contribuabil mare la bugetul de stat; taxarea prin IMCA nu este una pe care boardul companiei să o vadă cu foarte mare încântare

Căutăm soluții prin care să susținem Rompetrol (Compania Rompetrol Rafinare, membră a KMG International, operează…

31 de minute ago

Comunicat: Consiliul de Supraveghere Hidroelectrica, Karoly Borbely – Președintele Directoratului/CEO, respectiv Marian Fetița – Membru Directorat/CFO, au hotărât încetarea de comun acord a contractelor de mandat

Consiliul de Supraveghere Hidroelectrica, Karoly Borbely – Președintele Directoratului/CEO, respectiv Marian Fetiță – Membru Directorat/CFO,…

51 de minute ago

Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica: Am hotărât pe cale amiabilă încheierea contractului de mandat

Am hotărât pe cale amiabilă încheierea contractului de mandat, a anunțat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More