Energie

Enel vrea să-şi extindă activităţile în India (Francesco Starace)

Enel SpA este interesat de intrarea pe piaţa de distribuţie a energiei din India, după ce ţara a început să ia măsuri pentru reformarea sectorului energetic, a anunţat sâmbătă directorul general al grupului italian, Francesco Starace, transmit Reuters şi Bloomberg, potrivit Agerpres.

“Suntem interesaţi deoarece în sfârşit această ţară mare face posibilă proprietatea privată asupra activelor din domeniul distribuţiei de energie”, a declarat la o conferinţă de presă Starace.

Deja Enel a început să genereze electricitate în India şi încearcă de asemenea “să acopere” procesul de distribuţie, a explicat şeful Enel.

Acesta a adăugat că se aşteaptă la o creştere semnificativă a consumului de energie pe cap de locuitor în India.

Conform unui recent raport al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), India va fi responsabilă pentru cea mai mare creştere a cererii de energie, 25%, în următoarele două decenii, deoarece va depăşi UE până în 2030, devenind al treilea cel mai mare consumator de energie din lume.

Consumul de energie al Indiei ar urma aproape să se dubleze deoarece PIB-ul ţării va creşte la un nivel estimat la 8.600 miliarde de dolari până în 2040, conform actualului scenariu politic naţional, se arată în raportul IEA privind perspectivele energetice indiene din 2021.

Al doilea mare importator global net de ţiţei după China importă în prezent aproximativ 76% din ţiţeiul de care are nevoie. Această dependenţă de ţiţeiul importat ar urma să crească la 90% până în 2030 şi la 92% până în 2040, se arată în raport.

Creşterea cererii de energie ar putea dubla factura Indiei pentru importurile de petrol la 181 miliarde de dolari până în 2030, comparativ cu 2019, apreciază IEA.

India, al patrulea importator global de gaze naturale lichefiate (LNG), cheltuie miliarde de dolari pentru a construi infrastructura necesară pentru majorarea consumului de combustibil mai curat. Importurile de LNG ar urma să ajungă la 124 miliarde metri cubi (bcm), sau aproximativ 61% din cererea de gaze până în 2040, se arată în raportul IEA.

Enel SpA, cea mai mare companie de utilităţi din Europa, are o prezenţă importantă pe piaţa din România.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

11 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

11 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

11 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

12 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

12 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More