Energie

ENEL X România instalează peste 2.000 de panouri fotovoltaice pentru retailerul Selgros, în județele Mureș și Timiș

Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a grupului Enel, pune în funcțiune două sisteme de panouri fotovoltaice cu o capacitate totală instalată de peste 900 kWp, pentru două magazine Selgros din județele Mureș și Timiș, potrivit unui comunicat.

Sistemul fotovoltaic din Ernei, județul Mureș, este instalat pe acoperișul clădirii și include 1.000 de panouri fotovoltaice ce vor asigura o producția anulă medie de peste 470 MWh și economii în factura de electricitate ce depășesc 38.000 de euro pe an. Totodată, proiectul contribuie la reducerea cu peste 100 de tone/an a emisiilor de dioxid de carbon.

În Timișoara, județul Timiș, Enel X România instalează pe acoperișul clădirii Selgros 1.014 panouri fotovoltaice cu o producție anuală medie de circa 500 MWh. Proiectul contribuie la reducerea cu peste 100 de tone/an a emisiilor de dioxid de carbon.

„Soluțiile propuse de Enel X contribuie la protejarea mediului prin reducerea amprentei de carbon și, în același timp, la dezvoltarea afacerilor partenerilor, printr-un consum eficient al energiei electrice. Economiile obținute în urma implementării de soluții fotovoltaice personalizate, la cheie, pot fi reinvestite în dezvoltarea activității companiilor, cu impact inclusiv asupra competitivității”, a declarat Mirel Jarnea, Head of B2B Enel X România.

Tehnologiile și echipamentele utilizate de Enel X în acest proiect au performanțe și fiabilitate ridicate, provenind de la producători cu expertiză mondială pe piața sistemelor fotovoltaice.

Enel X România are în portofoliu proiecte implementate pentru cele mai importante companii din sectoare precum cel alimentar, retail, centre logistice, centre comerciale şi clădiri de birouri. În total, au fost montate aproximativ 40.000 de panouri fotovoltaice, ce contribuie la reducerea cu aproximativ 3.700 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon. Instalarea acestor surse de producție de energie a dus la economii de peste 1 milion de euro pentru companiile partenere, prin înlăturarea costurilor asociate transportului și distribuției energiei electrice, precum și a contribuțiilor pentru certificatele verzi și cogenerare.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

5 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

5 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

6 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More