Era disruptivă și provocările sale (opinie Eugen Lascu)

Autor: Eugen Lascu

 Scurt istoric al revoluțiilor umane

Privind această evoluție, de-a lungul a zeci de secole, pot fi identificate mai multe revoluții. Din punct de vedere istoric, revoluțiile au apărut atunci când noile moduri de a vedea lumea și noile tehnologii au generat schimbări transformaționale profunde în cadrul sistemelor sociale și economice.

Sintetizând:

• Acum aproape zece mii de ani a avut loc primul pas din această lungă istorie, când oamenii au reușit să domesticească animalele sălbatice

• Următorul pas a fost revoluția agrară, prin care omul a inventat plugul. Această revoluție, care a combinat creativitatea umană cu forța animală, a adus un salt uriaș – creșterea ofertei de alimente și a sănătății. Rezultatul direct a fost o creștere substanțială a populației, primele orașe antice.

• După aceea, a avut loc o lungă stagnare, s-a născut o nouă revoluție – Prima Revoluție Industrială. Această nouă revoluție a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XX-lea, marcată de motorul cu aburi, căile ferate, încurajarea producției tehnice și liniile de asamblare. După aproape un secol, a apărut o nouă revoluție, a doua revoluție industrială, caracterizată prin producția de masă.

• Timpul istoric s-a comprimat și omenirea a fost martora celei de-a treia revoluții industriale, la mijlocul secolului XX, în anii ’80. Această revoluție a fost denumită “revoluția digitală”, care a fost creată în anii ’90 de apariția internetului.

• Acum ne aflăm în mijlocul celei de-a patra revoluții industriale, care s-a născut la începutul acestui secol și își are rădăcinile în dezvoltarea digitală.

Era Disruptivă (“Disruptive Eve”) declanșată de “inovația disruptivă” (Disruptive Innovation”)

Este important să menționăm că “Era Disruptivă” este marcată de tehnologii disruptive care induc perturbări în toate celelalte domenii: social, economic, politic, geopolitic etc.

Evenimentele perturbatoare sunt determinate de inovația disruptivă. Acest tip special de inovare a devenit un cuvânt la modă, de când Christensen l-a inventat la mijlocul anilor 1990, pentru a descrie modul în care noii intrați pe o piață pot perturba întreprinderile existente.

Acesta a căpătat și mai multă proeminență în ultimele două decenii, iar nenumărate alte companii nou înființate au apărut cu intenția de a-și schimba industriile. Potrivit lui Christensen, inovarea disruptivă este procesul prin care o organizație mai mică, de obicei cu mai puține resurse, poate contesta o întreprindere consacrată (adesea denumită “tradițională”) intrând la baza pieței și continuând să urce pe piață: “Disruperea descrie un proces prin care o întreprindere mai mică, cu mai puține resurse, poate contesta cu succes întreprinderile deja consacrate”(Christensen & et al., 2016).

Trebuie menționat faptul că inovația disruptivă generează noi produse, noi industrii și, prin urmare, noi locuri de muncă și prosperitate sporită, însă nu toate întreprinderile supraviețuiesc schimbărilor tehnologice. Motivele acestei situații sunt foarte diverse și au fost analizate în 1997 de Christensen în “The Innovator’s Dilemma”, utilizând mai multe studii de caz. Cercetarea sa subliniază faptul că acest tip de inovare, în special, conduce la eșecul întreprinderilor existente. El explică de ce majoritatea întreprinderilor existente ratează noile valuri de inovare. Indiferent de industrie, o companie de succes va fi dată la o parte dacă liderii nu știu cum și când să renunțe la practicile comerciale tradiționale.

Dimensiunile Erei Disruptive

Era Disruptivă nu este doar era disruperii tehnologice, ci în egală măsură este era disruperii sociale, economice și geopolitice. O altă dimensiune a disruperii este exponențialitatea evoluției economice, tehnologice, politice și sociale cu care se confruntă lumea. Azeem Azhar în cartea sa “Exponential: How Accelerating Technology is Leaving us Behind and What to Do About it”, a numit această etapă din evoluția omenirii ca fiind “Era Exponențială” marcată de riscul continuu, de perturbare exponențială. Potrivit opiniei sale, omenirea a intrat într-o perioadă de schimbări destabilizatoare și fără precedent: “o eră cu totul nouă a societății umane și a organizării economice – ceea ce eu numesc Era Exponențială “. Azhar identifică informatica și inteligența artificială, energia regenerabilă și stocarea energiei, biotehnologia și producția ca fiind domeniile în care inovațiile se dezvoltă într-un ritm exponential. În ceea ce privește dimensiunile perturbării, merită să le luăm în considerare, pentru a înțelege impactul acestora și necesitatea unei noi abordări în materie de leadership.

În concluzie, “avântul disruptiv” generat de tehnologiile disruptive și de Covid 19, ultima experiență pandemică, a adus cu sine provocări uriașe și transformări profunde: din punct de vedere economic, social și geopolitic, o lume mai complexă ca niciodată, în care evoluțiile în domeniile menționate anterior sunt exponențiale.

În astfel de condiții, principala provocare pentru conducerea unei companii este să asigure continuitatea activității, capacitatea de reziliență și, nu în ultimul rând, capacitatea de creștere.

Aceste imperative sunt posibile numai dacă conducerea dezvoltă noi atribute: Alertă, Agilitate, Anticipare și Adaptabilitate.

După această analiză, ar trebui să se concluzioneze că “Era disruptivă” a marcat toate domeniile, tehnologic, economic, social, geopolitic etc., generând provocări uriașe. Pentru a rezuma în “Lanțul Perturbărilor”, inovația disruptivă este declanșatorul care are un efect direct asupra domeniului tehnologic, resimțindu-se ulterior în celelalte domenii (economic, social și geopolitic). Impactul Covid-19, în ciuda efectului său profund, a avut un impact temporar. Cel mai probabil, în viitor, din cauza schimbărilor climatice, vor exista alte pandemii cu impact.

În aceste condiții, cea mai mare provocare este asigurarea continuității și rezilienței activității companiei, astfel încât aceasta nu numai să supraviețuiască, ci și să asigure creșterea economică. Condiția cheie este de a asigura o redresare activă, bazată în mod fundamental pe “4As Leadership” ( “Leadrship 4A”).

Eugen Lascu este un Practician Certificat în Turnaround și Restructurare, fiind Fellow Member în Asociația Europeană a Practicienilor în Turnaround (European Association of Turnaround Practitioners – EACTP), unde are și calitatea de Acreditor la nivel international, pentru cei care vor să se certifice în această profesie. Totodată, este și Practician Certificat în Change Management, Certificat de PROSCI (Companie din SUA care a creat conceptul ADKAR în Change Management), de asemenea a obținut titlu de doctor in Management Strategic – Turnaround și Restructurare. Are o experiență profesională de peste 40 de ani, fiind de-a lungul timpului: director economic (CFO), director general (CEO), director executiv într-o bancă internațională și vicepreședinte de Grup economic.
Experiența sa profesională a fost însoțită și dublată de o preocupare de perfecționare continuă prin programe de formare în țară și în străinătate.
În prezent este Managing Partner la firma de consultanță Thepesia Corporate Advisory.