Sanatate

Eradicarea variolei ar fi fost imposibilă cu dezinformarea actuală, afirmă Anthony Fauci

Eradicarea unor boli ca variola ar fi fost imposibilă cu dezinformarea privind vaccinurile care se răspândeşte în prezent în Statele Unite, a afirmat sâmbătă consilierul anti-COVID-19 de la Casa Albă, Anthony Fauci, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Dacă am fi avut respingerea vaccinurilor pe care o vedem în unele media, nu cred că ar fi fost posibilă eradicarea variolei”, a spus imunologul la postul CNN.

“Probabil că am mai avea variolă şi probabil că am mai avea poliomielită în această ţară, dacă am fi avut genul de informaţii false care sunt răspândite acum”, a adăugat el.

Cu o zi înainte, preşedintele american, Joe Biden, i-a acuzat pe marii operatori de reţele sociale că “ucid oameni” lăsând să circule informaţii false despre vaccinuri, în contextul în care Statele Unite încearcă să relanseze campania de vaccinare care stagnează.

Facebook a respins aceste critici, susţinând în schimb că “salvează vieţi” cu măsuri care, potrivit reţelei sociale, permit utilizatorilor săi să aibă un acces mai bun la vaccin.

Variola, care a făcut aproximativ 300 de milioane de morţi în secolul al XX-lea, mai mult decât conflictele armate, a fost declarată oficial eradicată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în 1980 datorită efortului global de vaccinare lansat după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Poliomelita, eradicată oficial din august 2020 din Africa datorită vaccinului, rezistă în Asia, Pakistan şi Afganistan unde această boală, care se traduce prin paralizie la copiii mici, rămâne endemică.

Eşecul campaniilor de vaccinare se explică în special prin neîncrederea populaţiilor rurale şi credinţa în teoriile conspiraţioniste împotriva musulmanilor.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

23 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

30 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

33 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More