International

Erdogan a găzduit la Istanbul un summit trilateral Turcia-Italia-Libia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a găzduit vineri la Istanbul un summit trilateral cu premierul italian Georgia Meloni şi cu şeful guvernului libian de unitate naţională Abdelhamid Dbeibah, având ca principale teme de discuţie problema migraţiei şi stabilitatea în Libia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat al biroului preşedintelui turc, Erdogan a subliniat necesitatea “coordonării multilaterale pentru eradicarea sursei migraţiei ilegale”, fără a detalia măsuri specifice.

Cabinetul premierului italian a declarat, de asemenea, că “cei trei lideri au discutat despre consolidarea cooperării lor, în principal în gestionarea fluxurilor de migraţie”, fără a oferi detalii suplimentare.

Libia rămâne o ţară de plecare pentru mulţi migranţi africani care încearcă să ajungă în Europa, în principal debarcând pe coastele Greciei şi Italiei.

Confruntată cu sosirea în iulie a peste 2.000 de persoane provenite din Libia pe coastele greceşti, în special în Creta, Atena a îngheţat cererile de azil.

Şefa guvernului italian a cerut “sprijin pentru acţiunea guvernului libian de unitate naţională în domeniul migraţiei şi pentru o luptă comună împotriva reţelelor internaţionale de trafic de persoane”.

Italia este fosta putere colonială a acestei ţări nord-africane, cu care Turcia, angajată la fel ca Roma în sprjinul guvernului de unitate naţională de la Tripoli, recunoscut de ONU, menţine relaţii strânse în domeniile apărării şi energiei.

Libia se confruntă cu o instabilitate semnificativă din cauza rivalităţii dintre guvernul de la Tripoli, condus de Dbeibah, şi cel din estul ţării al mareşalului Khalifa Haftar, ale cărui trupe controlează această parte a teritoriului libian.

Mareşalul Haftar, cu sprijinul militar al aliaţilor săi externi (Rusia, Egipt şi Emiratele Arabe Unite), a lansat o ofensivă puternică din aprilie 2019 până în iunie 2020 pentru a ocupa capitala Tripoli. Dar trupele sale au fost oprite la periferia oraşului de trupele guvernamentale sprijinite de Turcia.

În aprilie anul acesta, Ankara l-a primit pe fiul mareşalului Haftar, Saddam Haftar, care a mers în vizită şi în Italia şi Statele Unite.

Articole recente

Zelenski aşteaptă schiţa garanţiilor de securitate occidentale pentru Ucraina, după care vrea să se întâlnească cu Putin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi că aşteaptă să primească în 7-10 zile din…

5 minute ago

Acționarii TTS au ales un nou Consiliu de Administrație, pe 4 ani

Acționarii Transport Trade Services (TTS) au ales un nou Consiliu de Administrație, pe 4 ani,…

42 de minute ago

Miruţă: Procesul de selecţie a membrilor CA a fost viciat la 6 companii; preocuparea oamenilor de acolo nu e salariul, este influenţarea deciziei

Întreg procesul de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie a fost viciat la şase companii…

50 de minute ago

Miruţă: Propunerile de modificare a Ordonanţei 109 puse în transparenţă sunt praf în ochi

Propunerile de modificare a Ordonanţei 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice puse în transparenţă…

54 de minute ago

GRAMPET Group anunță schimbări în echipa de management a RELOC Craiova

GRAMPET Group, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa Centrală și…

56 de minute ago

Năsui, despre plata eşalonată a pensiei private: Lobby-ul a câştigat din nou; Românii pierd

Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, critică proiectul care prevede plata eşalonată a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More