Categories: Fără categorie

Erdogan afirmă că i-a cerut lui Putin să ‘se dea la o parte’ din Siria

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că a somat Rusia, într-o discuţie telefonică din urmă cu o zi cu omologul său Vladimir Putin, să ‘se dea din drumul său’ din Siria şi să lase armata turcă să se confrunte singură cu forţele Damascului, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

‘I-am spus dlui Putin: Ce faceţi voi acolo ? Dacă vreţi să stabiliţi o bază, mergeţi înainte, dar daţi-vă din drumul nostru. Lăsaţi-ne singuri cu regimul (sirian)’, a afirmat Erdogan într-un discurs la Istanbul.

El a avertizat că forţele siriene ‘vor plăti preţul’ pentru atacurile lor împotriva militarilor turci, după ce 34 dintre aceştia au fost ucişi începând de joi în Idlib, în nord-vestul Siriei.

‘Noi nu am mers acolo pentru că am fost invitaţi de (preşedintele sirian Bashar al-Assad). Noi am mers acolo pentru că am fost invitaţi de poporul Siriei. Nu intenţionăm să plecăm înainte ca poporul Siriei să spună ‘OK, s-a încheiat”, a adăugat el.

După uciderea soldaţilor săi în atacurile aeriene de joi, Turcia a anunţat că îi va lăsa pe migranţi să treacă în Europa.

‘Nu vom închide porţile în perioada următoare şi acest lucru va continua. De ce? Uniunea Europeană trebuie să-şi ţină promisiunile. Nu suntem obligaţi să avem grijă de atât de mulţi refugiaţi, să-i hrănim”, a spus preşedintele în discursul de sâmbătă.

Erdogan a susţinut că 18.000 de migranţi au trecut frontiera pentru a ajunge în Europa începând de vineri, o cifră imposibil de confirmat, şi că numărul lor ar putea creşte sâmbătă la 25.000-30.000.

El s-a plâns că fondurile transferate Turciei de Uniunea Europeană în sprjinul refugiaţilor sosesc prea târziu, afirmând că i-a cerut cancelarului german Angela Merkel să trimită fondurile direct guvernului turc.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

5 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

5 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

9 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

9 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

9 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More